Irina Begu nu va merge nici ea la Jocurile Olimpice, iar jucătoarea noastră a dezvăluit că mononucleoza îi dă mari bătăi de cap.
Eliminată în turul al treilea la Wimbledon, Begu a subliniat cât de rău s-a simțit în ultima perioadă, iar după investigații amănunțite a aflat că are mononucleoză.
Mădălina Bereş şi Robert Glinţă vor purta drapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
„După Dubai, am început să mă simt rău, eram foarte obosită. Am avut patru zile în care nu am putut să mă ridic din pat. După patru zile, intri puțin în panică și nu înțelegi ce se întâmplă. Întâi am dat vine pe deplasarea obositoare și lungă din Australia, după care nu am avut timp să mă recuperez în totalitate. După Miami, mi-am luat o pauză mai lungă și atunci am început să-mi dau seama că nu este o problemă de oboseală, ci sunt niște probleme medicale.
Am început să-mi fac niște investigații și, ulterior, am aflat că am mononucleoză. De acolo, au început retragerile. Am sărit peste Charleston, peste FED Cup, peste Istanbul. Am reluat la Madrid, dar nu m-am simțit bine. Practic, această mononucleoză îți scade foarte mult sistemul imunitar și ai stări de oboseală, de epuizare. Am fost și sunt sub tratament. Când am aflat, m-am simțit eliberată, pentru că am aflat ce am. Cel mai greu e atunci când nu știi ce ai. Vrei să te antrenezi, dar corpul nu te ajută”, a declarat Irina Begu, pentru Treizecizero.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER