Irina Begu a fost eliminată în primul tur al turneului Premier de la Doha

Jucătoarea de tenis Irina Begu (locul 28 în clasamentul mondial) a pierdut, miercuri, meciul cu sportiva rusă Daria Kasatkina (locul 32 WTA), scor 6-3, 1-6, 5-7, în primul tur al turneului Premier de la Doha, Qatar, disputat pe suprafață rapidă și dotat cu premii totale de 776.000 de dolari.

Partida a durat două ore și 23 de minute. Irina a reușit 3 ași, dar a comis 5 duble greșeli, iar procentajele de reușită la serviciu au fost foarte slabe (49% cu prima minge și 35% cu a doua). Românca i-a oferit 18 oportunități de break rusoaicei, care a concretizat 9 dintre acestea. În schimb, Kasatkina a cedat serviciul de 7 ori.

Meciul a început marți, dar a fost întrerupt la scorul de 5-3 pentru Begu, din cauza ploii. În setul decisiv, Begu a revenit după ce a fost condusă, a avut 5-4, dar și-a pierdut serviciul la zero în game-ul 11. Partida a fost extrem de echilibrată și a fost influențată de vântul puternic de la Doha, iar diferența s-a făcut în privința erorilor neforțate.

Românca în vârstă de 26 de ani a fost învinsă de rusoaica de 19 ani și în debutul sezonului, la Brisbane, în Australia. Bilanțul confruntărilor directe a devenit 3-1 pentru Kasatkina.

În optimile de finală, Daria Kasatkina va juca tot miercuri împotriva germancei Angelique Kerber, a doua jucătoare a lumii și principala favorită a competiției din Qatar.

Pentru participarea la Doha, Irina Begu va primi un punct în clasamentul WTA și un cec în valoare de 6.925 de dolari.

Următorul turneu la care Irina Begu va participa este cel de la Dubai, Emiratele Arabe Unite, care va avea loc în perioada 19-25 februarie.

Mediafax

Publicat: 15 02. 2017, 13:48
Actualizat: 15 02. 2017, 13:49