Irina Begu a pierdut în „optimi” la Roma, după o luptă de două ore și 20 de minute: 4-6, 7-5, 1-6 cu Vika Azarenka

Irina Begu a pierdut în
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Irina Begu (31 WTA) a pierdut, joi seară, în fața Victoriei Azarenka (29 WTA), scor 4-6, 7-5, 1-6 în optimile turneului de la Roma
  • Halep și  Dulgheru au reușit, joi, calificarea în sferturile de finală la Foro Italico: Simona a învins-o pe Venus Williams (SUA) cu 6-2, 6-1, în timp ce Alexandra a obținut o victorie uriașă, 6-4, 6-3 în fața Ekaterinei Makarova.

UPDATE 02:00 Alex Tăcină vă mulțumește pentru că ați rezistat până la această ora pe www.prosport.ro. Din nefericire, nu putem savura o victorie a Irinei, dar avem totuși un motiv de bucurie. Tenisul ei și loviturile excelente stânga-dreapta au scos-o din minți pe Vika, dublă campioană de Grand Slam. Vreau să închid live blogul cu o imagine care mă neliniștește și care a făcut să îmi dispară somnul. Expresia de mulțumire de pe fața lui Wim Fissette, antrenorul Vikăi, care a gustat din plin răzbunarea în fața unor conaționali de-ai Simonei Halep, fosta sa elevă. El părea a spune pe finalul meciului: „M-ați concediat prin sms, acum v-am făcut-o și eu”!


UPDATE 01:35 Meci pentru Azarenka, după două ore și 20 de minute de joc, scor 4-6, 7-5, 1-6! Irina s-a luptat admirabil în actul doi și părăsește competiția cu capul sus. La scorul de 4-6, 3-5, antrenorul Cruciat i-a oferit sfaturi importante, care au readus-o în meci. Rămâne o decizie ciudată a Irinei Begu, aceea de a nu-l chema și în decisiv.


UPDATE 01:28 Irina se chinuie să rămână în meci, salvează două mingi cruciale dar se prăbușește pe zgură. Comentatoarea de la BT Sport face o remarcă jignitoare la adresa spectatorilor gălăgioși de la Roma: „Probabil că se servesc și băuturi alcoolice în tribune”.


UPDATE 01:23 Begu servește pentru a supraviețui în turneu (1-5), după ce a mai făcut-o și la 3-5 în setul doi. Azarenka pare foarte relaxată, mai ales după masajul de mai devreme.


UPDATE 01:20 Vika a uitat că la Roma este trecut de miezul nopții și soarele nu mai este pe cer. A solicitat o mănușă pentru a se masa cu cremă cu factor de protecție.


UPDATE 01:15 Jocul Irinei se prăbușește în decisiv, 1-4. Begu și-a pierdut din curajul pe care l-a arătat pe finalul setului doi, iar noi suntem dezamăgiți că nu putem scoate șampania de la rece în această seară, așa cum a făcut Victor Ioniță


UPDATE 01:09 Break Azarenka, 2-1! Apare, după mult timp, un moment de slăbiciune în jocul Irinei. Servește fostul lider mondial cu mingi noi.


UPDATE 01:03 Azarenka întrerupe seria de cinci game-uri a Irinei Begu, 1-1 în decisiv. Servește jucătoarea antrenată de maestrul Cruciat, iar bielorusa pare că își revine după șoc.


UPDATE 00:57 SEEEET Irina Beguuuuu, 4-6, 7-5! La a doua ocazie de a-și adjudeca actul secund, bucureșteanca „fură” al patrulea game consecutiv cu un tenis fenomenal!

SO awesome from Irina, she gets the second, 7-5 after she was lead 5-3, GO IRINAAAA! #IBI15 #begu pic.twitter.com/KVdlvPF4CM


UPDATE 00:52 Game alb irina Begu, 6-5! Trei game-uri la rând pentru a 31-a jucătoare a lumii care devine favorită la adjudecarea setului. Ce răsturnare de situație la care a contribuit decisiv „Redfoo de România”. Irina își creează două mingi de set, iar Wim Fissette își înghite guma de mestecat.


UPDATE 00:48 Irina reușește un rebreak care o ține în viață, 5-5! Dezamăgirea Azarenkăi spune totul despre importanța game-ului pierdut, care era echivalent cu calificarea în sferturi. Un passing superb al bucureștencei i-a răsucit cuțitul în rană.


UPDATE 00:42 Azarenka servește pentru meci, iar noi sperăm la o minune. Redfoo de România, Adi Cruciat, chiar crede că Irina poate întoarce: „O văd crispată pe Azarenka, acum e șansa ta”!


UPDATE 00:35 Begu își face serviciul, dar Azarenka rămâne cu break în față, 4-3. Pantofii sport încălțați de Vika îi plătesc bielorusei mai multe facturi decât multe victorii din circuit. Contractul cu Nike este unul la fel de consistent ca tenisul din această seară.


UPDATE 00:30 Un schimb care părea interminabil se termină cu strigătul de luptă al Vikăi, 4-2! Irina pare resemnată, are în față un zid!


UPDATE 00:23 Begu se apropie, 2-3! Vasile Dondos ne spune că Wim Fissette arată mai relaxat și mai tânăr decât atunci când o antrena pe Simona Halep. Explicația ar fi aceea că în România găsea doar șaorma la ora la care se terminau antrenamentele Simonei.


UPDATE 00:17 Irina încearcă să o țină pe Azarenka la distanță, cu mingi lungi, dar apar prea multe greșeli. Vika face pasul în față și își valorifică break-ul, 3-1. Agassi spunea că atunci când ai set și break, meciul este câștigat în proporție de 90%.


UPDATE 00:12 Azarenka îi rupe din nou serviciul lui Begu, 1-2. Profit și eu de pauza de odihnă pentru a remarca o coincidență teribilă între jucătoarele noastre. Redfoo, fostul iubit al Vikăi, seamănă teribil cu Adi Cruciat, antrenorul Irinei, pe vremea când acesta evolua în circuitul profesionist.


UPDATE 00:08 Vine rebreak-ul devreme în setul doi, 1-1. Begu s-a mobilizat formidabil la retur. Este al doilea game reușit pe serviciul adversarei.


UPDATE 00:00 Set Azarenka, 6-4! Sfatul lui Adi Cruciat nu a ajutat-o pe Irina Begu. Comentatoarea televiziunii Sky Sports spune că Șarapova urmărește meciul în camera de hotel și se îngrijorează pentru că Azarenka, viitoarea adversară, are un tenis solid. Eu spun că Maria își descarcă nervii pe Dimitrov în camera de hotel, invidioasă fiind pe bielorusă, care reușește să strige mai tare decât ea în aceste momente.

#Azarenka #tennis #WTARome pic.twitter.com/iKtyNzJpaD


UPDATE 23:55 Irina rămâne în set, 5-4! Bucureșteanca își cheamă antrenorul pentru sfaturi, pe Adi Cruciat: „Nu îți fie frică de ea”, o îndeamnă Adi. Fissette ciulește urechile în tribune pentru a deconspira tactica lui Cruciat. Belgianul a învățat câteva cuvinte în română de la Halep, printre care „mișto” și „asta vrei tu să fac eu”. Ioniță știe și el despre ce vorbesc.


UPDATE 23:50 Azarenka se dezlănțuie și face 5-3! Irina a fost puțin intimidată și de arbitrul meciului, iar eu am descoperit legătură suspectă dintre Eva și Vika. Se pare că arbitra din Grecia are o relație de prietenie cu Redfoo, fostul iubit al Vikăi.


UPDATE 23:40 Rebreak Begu, 3-3! Răspuns bun al Irinei care vine în fața și fructifică prima ei minge de break. Camerele televiziunii italiene îl caută obsesiv pe Wim Fissette, omul cheie al partidei.


UPDATE 23:35 Azarenka servește impecabil azi și se duce la 3-1. Începe să-i meargă jocul și Irinei, 3-2. Bielorusa a avut patru mingi de break până acum, niciuna în dreptul lui Begu.

#Azarenka #WTARome #tennis pic.twitter.com/PugOMb4sDa


UPDATE 23:30 Irina face primul game al ei, 2-1, după un punct în care și-a deschis frumos unghiurile! Arbitra din Grecia o avertizează pentru faptul că se enervează și izbește mingile spre copiii de mingi: „Dacă îl lovești pe unul dintre ei, vei fi descalificată”, o amenință Eva Asderaki.


UPDATE 23:25 Wim Fissette se află și el în tribune și pare mai montat decât eleva sa Azarenka. E posibil ca belgianul să aibă ceva de împărțit cu jucătoarele din România, după ce Halep l-a concediat printr-un sms. Vika și-a fructificat serviciul, 2-0.


UPDATE 23:15 Început în forță pentru Vika, cu break, 1-0. Țipetele bielorusei se aseamănă cu strigătele care se auzeau în Colosseumul din Roma în urmă cu mai multe secole.


UPDATE 23:05 Begu și Azarenka se încălzesc în acest moment pe „Campo Centrale”. Eva Azderaki din Grecia oficiază din scaun, arbitra cu care Vika s-a certat minute în șir la Madrid. Oare va ține cel puțin 5% cu Irina?


UPDATE 22:55 Midnight in Rome! Actorul Owen Wilson a asistat la meciul lui Nole Djokovic și sunt șanse ca americanul să rămână și la Begu – Azarenka. Asta dacă nu are vreo nuntă de spart.

Owen Wilson enjoying a spot of tennis at the Rome Masters. #DjokovicvBellucci #MastersAtWork http://t.co/edkMaLaC62 pic.twitter.com/BfDE4rMAxZ


UPDATE 22:45 Pentru că live blogurile de tenis sunt urmărite și de fani ai fotbalului, vă fac cunoscut un aspect: diferența dintre tenismenii sârbi și jucătorii brazilieni este la fel de mare ca diferența dintre naționala de fotbal a Braziliei și echipa Serbiei. Victor Ioniță a scos șampania de la rece, pentru că „fratele” său Novak Djokovic l-a învins pe Thomas Bellucci în 3 seturi, scor 5-7, 6-2, 6-3. Ne bucurăm și noi, pentru că în 15 minute începe meciul Irinei.

#Roma 3R: Djokovic sacó a un complicado Bellucci y le remontó 5-7, 6-2, 6-3. En QF vs. Nishikori. H2H: 3-2 para Nole. pic.twitter.com/Q1iI8A13Js


UPDATE 22:35 S-a anunțat și ora de începere a sfertului românesc de la Roma. Alexandra Dulgheru și Simona Halep se întâlnesc, vineri, de la 13:00, iar ora o avantajează pe constănțeancă. Halep se simte mai bine atunci când este programată prima, ținând cont că dimineața se poate motiva liniștită cu piesele interpretate de Marcel Pavel. Dulgheru va fi puțin mai obosită, pentru că seara dansează pe melodiile lui Michael Jackson.


UPDATE 22:25 „Fratele” lui Victor Ioniță a intrat în decisiv cu Bellucci pe „Campo Centrale” și ne mai desparte doar un set de meciul Irinei.

#NovakDjokovic levels up 5-7, 6-2 with #ThomazBellucci – going 3 in Rome! Watch & bet at http://t.co/YN1mLTnmW0 pic.twitter.com/73xpGEMDvm


UPDATE 22:15 Vă propun să vedem și ce a făcut Vika Azarenka în timpul liber la Roma. După ce Simona Halep a refuzat să le dea autografe copiilor și i-a lăsat cu ochii în soare după un antrenament, organizatorii au rugat-o pe bielorusă să îi scoată din depresie. Vika a mers și le-a oferit autografe, apoi a schimbat câteva mingi cu ei.


Copilul din stânga jos spune: „Tot degeaba dacă nu îl am și pe cel al Simonei Halep”


UPDATE 22:00 Ema a răspuns ghicitorii propuse de mine, referitoare la legătura dintre Begu și Pițurcă, dar din păcate prea târziu. Răspunsul ei este oricum interesant și merită publicat: „Pițurcă a dat odată un gol cu ceafa, perfect valabil, dar anulat de arbitru pe motiv că nu s-a mai vazut așa ceva”. Ema, ai fost pe aproape, însă Begu n-a intrat în conflicte cu arbitrii care i-au oficiat meciurile. În schimb, Azarenka a făcut-o și îi puteți urmări reprezentația mai jos.


UPDATE 21:50 Emoțiile noastre se vor prelungi, iar în tabăra Simonei Halep vor crește în intensitate. „Fratele” lui Victor Ioniță a pierdut primul set în fața lui Bellucci, pe terenul pe care este programată Irina Begu. Astfel că pe „Campo Centrale” se anunță trei seturi și o noapte lungă pentru noi, dar și pentru Djokovic sau antrenorul Simonei, cel care a fost cavaler de onoare la nunta sârbului.

Thomaz Bellucci is one set away from defeating defending champion & World No 1 Novak Djokovic. Can he do it? SS3 now. pic.twitter.com/boRRgySsNJ


UPDATE 21:40 Pentru că a expirat timpul de gândire, vă voi dezvălui legătura dintre Irina Begu și Victor Pițurcă. Ambii se luptă cu „Vika” pentru bani. Dacă o învinge pe Vika Azarenka, Begu va fi mai bogată cu 46.000 de euro. Dacă o învinge pe Vika Blochina în sala de tribunal, Pițurcă va avea conturile mai bogate cu 12.000 de lei în fiecare lună, reprezentând o pensie alimentară, scriu ziarele de cancan.


UPDATE 21:30 Vă propun o ghicitoare, zic eu foarte interesantă, dar pentru care vă las puțin timp de gândire. Știți care este legătura dintre Irina Begu și Victor Pițurcă, fostul selecționer al României?


UPDATE 21:25 Cu siguranță că Irina i-a solicitat și părerea Simonei despre meciul din această seară. Halep, care îl cunoaște mai bine decât oricine pe antrenorul Vikăi Azarenka, i-ar fi spus: „Wim are o mentalitate greșită”!


UPDATE 21:10 Viața bate filmul la Roma! Se apropie ora de start a meciului nostru, dar trebuie să aducem în discuție și succesul Simonei Halep de astăzi, reușit împotriva lui Venus Williams. Știați că Venus a fost trimisă la tenis după ce tatăl ei, Richard Williams, a văzut-o jucând pe Virgina Ruzici, managerul Simonei, la un turneu din Salt Lake City? De partea cealaltă, Stere Halep a îndrumat-o pe Simona către tenis fiind inspirat de filmul „Jerry Maguire” și implicit scena în care apare celebra replica: „Show me the money”. Despre Simona, Stere Halep a spus: „Mai bine să se joace cu milioanele decât cu păpușile”.


UPDATE 21:00 Salut, sunt Alex Tăcină și am mare încredere că Begu va câștiga în această seară. Chiar dacă Azarenka se află într-o formă excelentă, calmul Irinei o poate irita pe bielorusă. Așa cum a făcut-o și acest cameraman, în turul precedent: „Dă-te mai în spate, te rog”, i-a spus Vika, enervată, celui care o filma într-o pauză dintre game-uri.

For those who still want to see Vika Azarenka’s funny „Please back off video,” here it is: pic.twitter.com/W2CwQxabPD


După două victorii fantastice obținute de Simona și Alexandra pe zgura de la Roma, am putea trăi o zi istorică pentru tenisul feminin românesc. Trei reprezentate ale României s-ar afla în faza sferturilor de finală ale unui turneu de categorie Premier 5, dacă Irina Begu reușește să o învingă, joi seară, pe Victoria Azarenka, fost lider mondial. Halep și Dulgheru se vor înfrunta vineri, în timp ce Begu ar putea juca în fața Șarapovei.

Irina se află în cea mai bună formă a carierei, lucru confirmat de calificarea în Grupa Mondială din Fed Cup cu România (18-19 aprilie), primul sfert de finală atins la o competiție Premier Mandatory (săptămâna trecută la Madrid) și succesul obținut, miercuri, cu Angelique Kerber (11 WTA), scor 6-3, 6-3. Va avea parte însă de un meci infernal cu Azarenka, o jucătoare care și-a revenit după accidentările din ultima vreme. Antrenată de Wim Fissette, fostul tehnician al Simonei Halep, bielorusa a defilat în turul precedent de la Foro Italico, jucându-se la propriu cu Caroline Wozniacki (5 WTA), scor 6-2, 7-6(2).

Begu a mai jucat de patru ori în carieră cu Azarenka, dublă campioană la Australian Open, iar bucureșteanca a pierdut de fiecare dată: 6-2, 6-1 în semifinale la Linz 2012, 6-1, 3-6, 6-1 în primul tur la Jocurile Olimpice din 2012, 6-1, 6-3 în turul doi la Tokyo 2011 și 6-3, 6-2 în finală la Marbella 2011. Irina crede că meciul de la Roma va arăta altfel decât precedentele: „Consider că de atunci s-au schimbat foarte multe, eu am progresat foarte mult și va fi un meci deschis”, a spus ea pentru Dolce Sport.

Meciul dintre Irina și Vika va fi ultimul de pe arenă centrală și are ca miză un cec de 46.000 de euro și 190 de puncte WTA. Câștigătoarea partidei transmise în direct de Dolce Sport o va întâlni în faza următoare pe Maria Șarapova (3 WTA).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii…
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Cumpărați o echipă din Italia? Gigi Becali a dat răspunsul pe loc, după ce Dan Șucu a devenit acționar majoritar la Genoa
Cumpărați o echipă din Italia? Gigi Becali a dat răspunsul pe loc, după ce Dan Șucu a devenit acționar majoritar…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×