Irina Begu a pierdut în primul tur la Kremlin Cup

Irina Begu (53 WTA) a pierdut în primul tur la Kremlin Cup (Moscova). Sportiva noastră a fost învinsă în două seturi de Yulia Putintseva (Kazakhstan; 48 WTA), scor 6-2; 6-0.

Begu își continuă seria jocurilor fără victorie în circuitul WTA. A bifat a 4-a înfrângere consecutivă. După ce a fost eliminată în turul 2 la Seul și în primul tur la Tashkent și Tianjin, a urmat un nou eșec, la Moscova. Românca nu a avut șanse în fața Yuliei Putintseva. Jocul a curs într-o singură direcție, iar prestația bună a adversarei a fost influențată și de evoluția slabă a Irinei. Jocul de la serviciu (8 duble greșeli) și returul slab (20% pe al doilea) au fost capitolele la care sportiva noastră a stat cel mai rău. Begu a cedat cu 6-2; 6-0 la capătul unei partide de o oră și 10 minute.

Publicat: 16 10. 2018, 10:01
Actualizat: 16 10. 2018, 10:02