Irina Begu (România, 63 WTA) a primit o amendă uriașă, în cuantum de 10.000 de dolari, după ce a lovit din greșeală un copil cu racheta, în timpul meciului cu Ekaterina Alexandrova (Rusia, 31 WTA).
Chiar dacă a scăpat doar cu avertisment și nu a fost descalificată de arbitrul meciului de joi cu Ekaterina Alexandrova, Irina Begu va trebui să suporte consecințele după ce a lovit fără să vrea un copil aflat în tribune! Begu s-a enervat în startul setului decisiv și a aruncat cu furie racheta. Aceasta a ricoșat nefericit, iar copilul a început să plângă.
Organizatorii turneului de la Roland Garros au anunțat vineri că Irina Begu a fost amendată cu 10.000 de dolari, aceasta fiind cea mai mare amendă aplicată la ediția din 2022 a Grand Slam-ului parizian. Pe locul al doilea se află rusul Andrey Rublev, care va trebui să scoată din buzunar 8.000 de dolari, după ce, nervos, a lovit cu mingea un agent de securitate.
Irina Begu și-a aflat pedeapsa după ce a lovit fără să vrea un copil aflat în primele rânduri ale tribunei! Organizatorii de la Roland Garros au amendat-o pe sportiva noastră cu 10.000 de dolari! Irina Begu a scăpat fără să fie descalificată, spre nemulțumirea Ekaterinei Alexandrova și a jurnaliștilor străini. Begu și-a păstrat concentrarea, în ciuda incidentului, și s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros, scor final 6-7(3), 6-3, 6-4.
Lucky not to have been 𝗱𝗲𝗳𝗮𝘂𝗹𝘁𝗲𝗱 😲 Watch the moment as Irina-Camelia Begu throws her racquet into the crowd which caused a child in the crowd to cry 🫣#RolandGarros | #RG22 pic.twitter.com/hc7jAhy1Ba — Eurosport (@eurosport) May 26, 2022
Lucky not to have been 𝗱𝗲𝗳𝗮𝘂𝗹𝘁𝗲𝗱 😲
Watch the moment as Irina-Camelia Begu throws her racquet into the crowd which caused a child in the crowd to cry 🫣#RolandGarros | #RG22 pic.twitter.com/hc7jAhy1Ba
— Eurosport (@eurosport) May 26, 2022
Organizatorii francezi au explicat de ce nu au descalificat-o pe Irina: „După ce și-a pierdut serviciul (la 0-2 în setul 3), în timp ce mergea spre banca sa, Irina Camelia Begu a dat cu racheta de pământ în apropierea băncii și aceasta a ricoșat în zona spectatorilor. Racheta a aterizat în tribună și l-a șters pe un tânăr spectator. După ce inițial s-a speriat, spectatorul s-a dovedit a fi ok. Supervizorul Grand Slam-ului a discutat cu părinții care erau cu fiul lor și aceștia au confirmat că acesta era nevătămat. Conform procedurilor, un avertisment pentru comportament nesportiv i-a fost acordat jucătoarei”, au transmis reprezentanții Roland Garros într-un comunicat de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER