Irina Begu, eliminată din semifinalele turneului de la Palermo
Jucătoarea de tenis Irina Begu (73 WTA) a fost eliminat, sâmbătă, din semifinalele turneului WTA de la Palermo (ITA), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de euro.
Irina Begu a fost înfrântă în penultimul act al turneului de la Palermo de italianca Sara Errani (10 WTA), cap de serie numărul 1, cu scorul 6-4, 6-1, după 78 de minute de joc.
În ultimul act al turneului de la Palermo se vor confrunta italianca Sara Errani și cehoaica Zahiavova Strycova (71 WTA), cap de serie numărul 8. Partida se va disputa duminică 15 iulie.
Pentru performanța obținută în Italia, Begu va primi 130 puncte WTA și un cec în valoare de 10.200 de euro.
Articol scris de Adrian EUGEN