Duel 100% românesc la WTA 125 Țiriac Foundation Trophy! Irina Begu i-a lăsat doar patru game-uri adversarei și o va întâlni pe Irina Bara în optimile de finală
Irina Begu (România, 41 WTA) a câștigat fără emoții la debutul în turneul WTA 125 Țiriac Foundation Trophy, scor 6-3, 6-1 cu Laura Pigossi (Brazilia, 102 WTA). Begu o va întâlni în optimile de finală pe conaționala Irina Bara (127 WTA), care a trecut de Ipek Oz (Turcia, 204 WTA), scor 6-3, 6-2.
Irina Begu, posesoare a unui wild card și a doua favorită a turneului WTA 125 Tiriac Foundation Trophy, a început în forță competiția desfășurată la Centrul Național de Tenis din București!
Begu i-a lăsat doar patru game-uri braziliencei Pigossi, adjudecându-și victoria după numai o oră și 22 de minute de joc! În optimile de finală, Irina Begu va da peste conaționala Irina Bara (127 WTA), care a dispus marți, în minimum de seturi, de Ipek Oz (Turcia, 204 WTA).
Duel 100% românesc la WTA 125 Țiriac Foundation Trophy! Irina Begu i-a lăsat doar patru game-uri adversarei și o va întâlni pe Irina Bara în optimile de finală
Irina Begu este prima jucătoare din România calificată în optimi la WTA 125 Tiriac Foundation Trophy, competiție ce oferă premii totale în valoare de 115.000 dolari americani și 160 de puncte în clasamentul WTA pentru campioană.
Begu i-a fost net superioară Laurei Pigossi, câștigând de nu mai puțin de 8 ori pe serviciul acesteia. Brazilianca a reușit patru break-uri, recunoscându-se învinsă cu 6-3, 6-1. Irina Begu și-a asigurat un premiu de 2.000 de dolari și 15 puncte WTA după calificarea în optimile turneului de la București.
Sorana Cîrstea, învinsă de o jucătoare din afara Top 100 WTA
Tot marți, românca Miriam Bulgaru (398 WTA) a fost eliminată de Mayar Sherif (Egipt, 74 WTA), scor 6-4, 6-2 în primul tur la WTA Tiriac Foundation Trophy. A intrat în scenă și principala favorită, Sorana Cirstea (România, 38 WTA), care a fost învinsă de ocupanta locului 118 WTA, Simona Waltert (Elveția), scor 3-6, 3-6 în primul tur la WTA 125 Țiriac Foundation Trophy.
Româncele Cristina Dinu, Ilona Georgiana Ghioroaie şi Ioana Loredana Roşca au fost eliminate luni, în prima zi a competiției din seria WTA 125. Turneul de la București are un tablou principal de simplu cu 32 de jucătoare și un tablou de dublu cu 8 echipe. Simona Halep nu și-a exprimat intenția de a participa la turneul patronat de Ion Țiriac.