Irina Begu, încrezătoare că poate face „dubla” și în acest an la București Open. „Joc în fața românilor și asta îmi dă încredere că pot repeta rezultatul”

  • Irina Begu (36 WTA) este campioana ediției trecute de la BRD Open București, unde a reușit să se impună atât în proba de simplu, cât și în proba de dublu. Sportiva noastră speră să repete rezultatul și în acest an.

Campioana în exercițiu își începe periplul la ediția din acest an. Dubla victorie de anul trecut îi dă încredere că poate repeta performanța și de această dată. Chiar dacă vine după 3 înfrângeri consecutive la simplu, sportiva noastră este convinsă că la turneul de acasă va fi cu totul altceva. „Mă bucur că sunt acasă și că am ocazia să joc în fața românilor. Este un turneu special pentru mine și sper să fac un rezultat la fel de bun ca anul trecut.

Am nevoie să îmi revin după Wimbledon, pentru că la simplu nu am obținut cel mai un rezultat. În același timp, pot spune că sunt mulțumită cu ce am realizat de dublu. Îmi pare rău că nu am ajuns în semifinale, dar am progresat de la an la an„, a declarat Irina Begu.

Irina a vorbit și de posibilitatea ca această ediție să fie ultima organizată la București: „Sper să nu fie ultimul turneu WTA din România. Mi-aș dori ca el să rămână acasă. Țara noastră merită să organizeze o astfel de competiție.

Nu știu foarte multe de problemele cu terenul central. E o pierdere pentru noi și e neplăcut că trebuie să improvizăm terenul 1. Sper să se rezolve problema pentru că suntem foarte multe sportive cu rezultate bune și merităm un teren mai mare„, a încheiat sportiva noastră.

Irina Begu intră în competiție luni, când va juca împotriva lui Ons Jabeur (Tunisia; 130 WTA). Cele două sportive se află la primul meci direct.

 

Publicat: 16 07. 2018, 07:55
Actualizat: 16 07. 2018, 07:56