Irina Begu (81 WTA) a luat o decizie care s-a dovedit a fi total neinspirată, aceea de a nu participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo deși obținuse biletul pentru competiția programată între 23 iulie și 8 august.
În timp ce colegele ei care au mers la Jocurile Olimpice, Mihaela Buzărnescu, Raluca Olaru și Monica Niculescu, se pregătesc să debuteze la competiția sportivă supremă, Irina Begu a avut parte de o umilință la turneul WTA de la Gdynia (Polonia).
Irina a fost învinsă joi, în optimile de finală, de o adversară mai slab clasată cu 62 de locuri decât ea, jucătoarea locală Katarzyna Kawa (143 WTA)! Begu nu i-a luat niciun set polonezei, care s-a impus cu 6-2, 6-4, după o oră și 39 de minute de joc.
Irina Begu putea participa la Jocurile Olimpice, dar românca a preferat să evolueze la turneele din seria WTA 250 programate în această perioadă! Rezultatele bucureștencei nu s-au ridicat însă la nivelul așteptărilor, ea fiind eliminată fără drept de apel în optimi la Gdynia.
Irina a suferit un nou eșec usturător, 2-6, 4-6 cu Katarzyna Kawa, după ce săptămâna trecută a pierdut în turul inaugural la WTA Budapesta (Ungaria), scor 3-6, 4-6 cu Anna Schmiedlova (Slovacia, 123 WTA).
Irina Begu a luat exemplul Simonei Halep și Soranei Cîrstea, care au declinat și ele participarea la Jocurile Olimpice, invocând probleme de sănătate. Astfel, în turneul de tenis olimpic vor lua startul, sâmbătă dimineață, trei românce:
Mihaela Buzărnescu (168 WTA) debutează în jurul orei 09:30, întâlnind-o pe Alison Riske (36 WTA) la simplu, iar Monica Niculescu și Raluca Olaru fac tandem în proba de dublu! Cele două au o misiune complicată, în jurul orei 06:30, contra lui Hao-Ching Chan și Latisha Chan din Taiwan, favorite numărul 5 la Jocurile Olimpice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER