Irina Begu, revelația anului în circuitul WTA!** „Un sezon foarte bun, a ajuns de pe locul 214 pe 40 și a jucat două finale”

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu a fost desemnată revelația anului în circuitul WTA de către un juriu de jurnaliști.

„După un sezon foarte bun, Begu a ajuns de la locul 214 WTA pe locul 38, terminând pe 40. A jucat primele două finale WTA din carieră, la Marbella și Budapesta”, a scris sursa citată.

Jucătoarea anului 2011 a fost desemnată sportiva cehă Petra Kvitova, care a câștigat primul Grand Slam din carieră, la Wimbledon, înainte de a câștiga Mastersul și de a-și duce echipa în victoria la Fed Cup. În 2011, Kvitova a ajuns de pe locul 34 pe 2 în clasamentul WTA. Ea a câștigat și titlul de „jucătoarea cu cel mai mare progres”.

Echipa de dublu a anului a fost desemnată cea formată din Kveta Peschke și Katarina Srebotnik, iar cea mai bună revenirea a fost considerată cea a germancei Sabine Lisicki.

Mediafax

Publicat: 15 11. 2011, 14:45
Actualizat: 15 11. 2011, 15:02