Irina Begu s-a calificat în turul doi la Australian Open, după ce adversarei sale i s-a făcut rău pe teren | FOTO: Petkovic s-a prăbușit pe suprafața de joc de două ori, a primit îngrijiri medicale, dar nu a mai putut continua

Irina Begu s-a calificat în turul doi la Australian Open, după ce adversarei sale i s-a făcut rău pe teren | FOTO: Petkovic s-a prăbușit pe suprafața de joc de două ori, a primit îngrijiri medicale, dar nu a mai putut continua
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România are o primă sportivă calificată în turul doi, la capătul celui de-al treilea meci (și ultimul) programat luni dimineață, în prima zi de întreceri la Australian Open 2019. Irina Begu (70 WTA) a beneficiat de abandonul adversarei directe, în momentul în care, condusă cu 1-0 la seturi de Andrea Petkovic (63 WTA), avea avantaj 4-3 și minge de break în manșa secundă.

Momente de confuzie pe Terenul 5 al complexului de la Melbourne Park, la meciul dintre Irina Begu și Andrea Petkovic. Aflată în față pe tabelă, nemțoaica s-a prăbușit pe suprafața de joc, înapoia liniei de fund a terenului, solicitând intervenția medicului. Partida a fost întreruptă pentru un time-out medical, la scorul de 7-6(3), 3-4, 30-40, cu nemțoaica la serviciu, iar medicii i-au acordat primul ajutor, au mutat-o la umbră și i-au măsurat tensiunea – indicând probleme cu deshidratarea. În ciuda intervenției medicilor, Petkovic nu a mai putut continua partida, iar Irina Begu a acces astfel în turul doi, beneficiind de abandonul adversarei sale, la o oră și 47 de minute de la startul partidei.

Reprezentanta Germaniei căzuse și în final de prim set, însă atunci nu a avut nevoie de intervenția medicilor, ea verificând doar starea piciorului stâng: a scos pantoful sport, apoi și-a așezat cu meticulozitate șireturile.


DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI, până la momentul retragerii sportivei din Germania

După două înfrângeri usturătoare pentru fanii tenisului românesc, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu nereușind să câștige vreun set în duelurile lor din primul tur, Irina Begu a adus, la propriu și la figurat, o picătură de roz în meniul zilei de luni, cu un start rapid în meciul cu experimentata Petkovic. Într-un sfert de oră, românca pusese deja pe tabelă un break la 30, hold la 30, break la zero, însă primele semnale combative apăreau din jumătatea opusă de teren, suficient cât a doua tură de serviciu să nu mai fie una confortabilă. Sfertfinalista din 2011 a avut minge de break, a trimis însă lung pe centru, Begu a revenit în avantaj cu forehand câștigător și a majorat avantajul, la 4-0. Lucrurile au luat însă o turnură neașteptată.

Mai departe, jocul celor două a pornit pe traiectorii opuse. Begu a lansat atacuri din ce în ce mai timide, în timp ce Petkovic s-a apropiat din ce în ce mai mult de echilibrul perfect. Petkovic a răspuns, astfel, cu serie de cinci game-uri, de-a lungul cărora Irina a beneficiat de o singură minge de joc, la retur. Pusă sub presiune pe propriul serviciu, la 4-5, Begu a dat drumul unui strigăt de frustrare după un start de joc cu dublă greșeală ce amenința să îi îndepărteze și mai mult setul. Repuse la egalitate, la 5-5, în fața unui sprint spre 1-0 pe tabelă, cu raport clar negativ în statistică între loviturile câștigătoare și greșelile neforțate (6-18 pentru Irina, 7-25 pentru Andrea), cele două s-au duelat mai departe în erori și nu în reușite.

Petkovic a trecut în față, 6-5, oferindu-și mingi consecutive de break și set pe lansarea Irinei, pe fondul mingilor ratate de româncă. Mai promptă, Irina s-a agățat, a trimis câștigător de trei ori și, revenind de la 0-40, a împins decizia la o loterie și mai agonizantă, a tiebreak-ului. Irinei i-a lipsit inspirația și nu a reușit să câștige nici măcar un punct pe serviciu în tiebreak. A făcut-o în schimb Petkovic, care a beneficiat și de dublă greșeală din partea româncei, și de un pic de ajutor din partea fileului, la un retur deviat cu puțin, dar decisiv, spre tușa Irinei. În tiebreak, Begu a trimis prea lung forehandul în primul punct și apoi a scăpat un retur în fazele finale, permițându-i astfel fostului număr 9 mondial să încheie învingătoare manșa, după 59 de minute, la finele unui set în care totalul greșelilor neforțate a fost uriaș – 52 (23 Begu, 29 Petkovic), de peste două ori mai mare decât numărul reușitelor (9-8).

3 puncte din 11 a câștigat Petkovic pe serviciul doi, în primul set

52 greșeli neforțate au fost comise în primul set

0 puncte din 2 jucate la fileu a câștigat Begu

Startul setului doi poate fi rezumat într-un singur cuvânt, din perspectiva Irinei Begu: frustrant. Cu o singură minge de break convertită din șase avute, românca a început promițător, din nou, cu 2-0, însă mai departe, Begu nu a reușit să apere serviciul de la 30-15, greșind cu reverul de două ori și cedând din prima avantajul luat. Eleva lui Adrian Marcu a irosit mingi consecutive de break în game-uri consecutive, a privit neputincioasă cum banda fileului îi prăvălește câștigător lui Petkovic mingea în terenul său, rezolvându-i nemțoaicei un game și urcând-o pe aceasta mai departe pe tabelă. Totuși, Irina a reușit să mențină avantajul minim, dat de ordinea la serviciu în manșă, pentru 4-3, având patru puncte câștigătoare în plus (13-9) și egalitate la greșeli neforțate, 9-9.

Doar cinci puncte s-au mai jucat după pauză, înainte ca Andrea Petkovic să se întindă pe suprafața de joc, în suferință.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la limba română
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la…
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Fericire imensă pentru Călin Georgescu.  Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×