Irina Begu s-a calificat în turul trei al turneului de la Indian Wells, Monica Niculescu s-a oprit în turul doi
Irina Begu s-a calificat în turul trei al turneului de la Indian Wells după ce a trecut în două seturi de Louisa Chirico. Sportiva din România, a 29-a favorită a competiției, a învins-o pe reprezentanta Statelor Unite ale Americi scor 6-1, 7-5.
În turul următor al întrecerii, Begu o va întâlni pe Karolina Pliskova. Sportiva din Cehia este favorita numărul 3 a turneului.
În aceeași fază a turneului de la Indian Wells, Monica Niculescu a fost învinsă în două seturi de Timea Bacsinszky. Jucătoarea din Elveția, favorita numărul 15, s-a impus cu 7-5, 6-2.
Pentru că a ajuns în turul secund al competiției, Niculescu va primi 35 de puncte în clasamentul WTA și un cec în valoare de 19.530 de dolari. Indian Wells este un turneu dotat cu premii totale în valoare de 7 milioane de dolari.