Irina Begu e în finală la Palermo după o luptă colosală de peste trei ore cu Sara Sorribes Tormo! Prima reacție a româncei

Irina Begu (România, 45 WTA) a acces în finala turneului WTA 250 de la Palermo, după 3-6, 6-3, 6-4 cu Sara Sorribes Tormo (Spania, 41 WTA), Live Video Online pe www.prosport.ro. Românca se va lupta pentru trofeu, duminică, de la ora 21:00, cu Lucia Bronzetti (Italia, 78 WTA), cea care a învins-o pe conaționala Jasmine Paolini (61 WTA), scor 0-6, 6-3, 6-3.

Irina Begu s-a calificat la mare luptă în finala de la Palermo, câștigând un meci de trei ore și 11 minute cu Sara Sorribes Tormo, scor 3-6, 6-3, 6-4! Deși a cedat primul set, Begu a fost mai puternică din punct de vedere fizic, destabilizând apărarea adversarei în următoarele două manșe! Irina și-a asigurat un premiu de 15.922 de euro și 180 de puncte WTA, iar duminică va disputa prima finală a sezonului și a 9-a a carierei în circuit. Totodată, Begu se va lupta pentru al cincilea ei titlu cu Lucia Bronzetti, debutantă într-o finală de turneu WTA.

„Sunt fericită că am reușit să câștig, a fost o luptă dificilă! În primul set nu am fost calmă deloc, am făcut multe greșeli și nu am pus prea multe mingi în teren. Dar în seturile doi și trei am jucat mai agresiv, am luat mingea mai repede. Mi-au rămas puține cuvinte acum… Mă aștept ca fanii să țină cu ea în finală (n.r. – cu Lucia Bronzetti), dar am experiență, sunt de mulți ani în circuit și voi încerca să joc cel mai bun tenis”, a fost prima reacție a Irinei Begu după meciul cu Sara Sorribes Tormo, încheiat târziu în noapte.

UPDATE 01:10 Irina Begu luptă și trimite meciul cu Sara Sorribes Tormo în decisiv: 3-6, 6-3! Iberica va servi prima în setul al treilea al semifinalei de la Palermo.

UPDATE 00:20 Irina Begu cedează primul set al semifinalei cu Sara Sorribes Tormo, scor 3-6! Iberica joacă variat și o exasperează pe Begu cu scurtele.

UPDATE 23:25 Începe meciul Irina Begu – Sorribes Tormo cu iberica la serviciu! Românca luptă pentru calificarea în a 9-a finală a carierei în circuitul WTA.

UPDATE 23:15 Finalistă surpriză la Palermo! Lucia Bronzetti a revenit incredibil în fața Jasminei Paolini după ce a pierdut setul inaugural la 0, calificându-se în prima finală WTA a carierei: 0-6, 6-3, 6-3! Urmează Irina Begu – Sara Sorribes Tormo, în a doua semifinală.

Irina Begu forțează sâmbătă, în jurul orei 23:00, calificarea în a 9-a finală a carierei în circuitul WTA, la turneul de la Palermo. Românca a ajuns în „careul de ași” după ce a trecut vineri de Diane Parry (Franța, 86 WTA) cu 6-1, 6-3, în timp ce Sara Sorribes Tormo a învins-o pe Anna Bondar (Ungaria, 50 WTA), scor 6-2, 6-3.

Irina Begu și Sara Sorribes Tormo s-au mai întâlnit o singură dată în circuit, anul trecut, în sferturile turneului de la Praga, iar sportiva noastră a câștigat cu 6-2, 4-6, 6-2.

Irina Begu se luptă cu Sorribes Tormo pentru calificarea în finala turneului de la Palermo! La ce oră începe meciul

Irina Begu poate reveni într-o finală WTA după un an, dacă va trece sâmbătă seară de Sara Sorribes Tormo, o jucătoare foarte solidă pe zgură. Ultimul meci disputat cu trofeul pe masă de Irina a avut loc la Cleveland 2021, unde românca a pierdut în fața estonei Anett Kontaveit, scor 6-7(5), 4-6. Dacă va obține calificarea în finala de la Palermo, Begu își va asigura un premiu de 15.922 de euro. Campioana turneului italian va încasa 26.770 de euro.

Concursul de la Palermo este dotat cu premii în valoare totală de 203.024 de euro. Meciul Irina Begu – Sara Sorribes Tormo poate fi urmărit în direct la Digisport 2 și în timp real pe www.prosport.ro. Sportiva din Spania a mai jucat împotriva unei românce în această săptămână, eliminând-o pe Ana Bogdan în runda inaugurală, scor 2-6, 6-4, 6-2. Duelul dintre Bogdan și Sorribes Tormo s-a lăsat cu scandal, după ce românca a întârziat prea mult la vestiare și a primit o penalizare de șase puncte, înainte de startul setului al treilea.

Publicat: 24 07. 2022, 02:45
Actualizat: 24 07. 2022, 03:04