Irina Begu și Ana Bogdan au reușit să se califice lejer în turul al doilea de la Roland Garros după ce au reușit să își învingă clar adversarele pe care le-au întâlnit în primul tur.
Ambele sportive au reușit să se impună în două seturi și și-au aflat deja adversarele pe care le vor întâlni în turul al doilea al competiției din Franța.
Sportivele din România au reușit să se califice lejer în al doilea tur de la Roland Garros. Irina Begu (33 de ani, 127 WTA) a învins-o pe Julia Riera (21 de ani, 115 WTA) în două seturi, scor 6-2, 6-2, într-o partidă care a durat o oră și 10 minute.
După doar 39 de minute, Irina Begu a reușit să câștige primul set al meciului, după ce și-a câștigat tot serviciul și a reușit și două break-uri în fața adversarei, la game-urile 2 și 6. Românca s-a aflat la conducerea jocului și în al doilea set, care a durat doar 31 de minute.
După ce a trecut de Julia Riera, pentru Irina Begu urmează un meci dificil. În turul al doilea de la Roland Garros, românca o va întâlni pe Linda Noskova, sportivă din Cehia, în vârstă de 19 ani, care ocupă locul 29 WTA. Linda Noskova a ajuns în turul al doilea după ce a eliminat-o, în două seturi, scor 7-6, 6-4, pe britanica Harriet Dart, în vârstă de 27 de ani, locul 90 WTA.
Și Ana Bogdan, locul 64 WTA, a reușit să se califice lejer în al doilea tur de la Roland Garros, după ce s-a impus în două seturi, scor 6-1, 6-3, în fața Elsei Jacquemot, locul 149 WTA.
Românca a reușit să câștige lejer primul set, scor 6-1, după doar 30 de minute de joc. Al doilea set a fost mai echilibrat, iar sportiva din Franța a reușit să-i pună mai multe probleme Anei Bogdan. Astfel, cele două sportive au mers cot la cot până la scorul de 3-3. De aici, Ana Bogdan a reușit să se desprindă și să câștige meciul. Al doilea set a durat 40 de minute. Acesta a fost prima întâlnire dintre Ana Bogdan și Elsa Jaquemot.
Pentru Ana Bogdan urmează un meci foarte dificil, în turul al doilea de la Roland Garros. Românca o va întâlni pe Anastasia Pavlyuchenkova, în vârstă de 32 de ani, locul 22 WTA. Cele două sportive s-au întâlnit de trei ori de-a lungul timpului, iar românca nu a reușit să obțină nicio victorie în fața sportivei din Rusia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER