Irina Begu, victorie importantă în fața unei jucătoare cap de serie nr. 4! Urmează semifinala cu Aryna Sabalenka de la Adelaide

Irina Begu, locul 34 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului Adelaide International 1, de categorie WTA 500.

Irina Begu, victorie importantă în fața unei jucătoare cap de serie nr. 4! Urmează semifinala cu Aryna Sabalenka de la Adelaide

Românca a învins-o în sferturi pe sportiva din Rusia Veronika Kudermetova, numărul 9 mondial şi cap de serie 4, scor 7-5, 6-4. Meciul a durat două ore şi 10 minute.

Kudermetova (25 ani, 9 WTA) câştigase singura confruntare anterioară, în 2019, în primul tur la Shenzhen, cu 3-6, 6-1, 7-6 (5).

Begu şi-a asigurat un cec de 43.323 de dolari şi 185 de puncte WTA, urmând să joace în semifinale cu belarusa Arina Sabalenka, victorioasă cu 6-3, 7-5 în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova.

În faza următoare, Begu o va întâlni pe favorita 2, jucătoarea din Belarus Arina Sabalenka, locul 5 WTA. Singurul meci direct dintre Begu şi Sabalenka s-a încheiat cu victoria româncei, cu 6-4, 6-4, anul trecut, în turul al doilea la Miami.

Emma Răducanu, supărată pe terenurile din Auckland

Emma Răducanu a criticat, joi, terenurile indoor la turneul de la Auckland, după ce s-a accidentat la meciul cu Viktoria Kuzmova, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Meciul s-a disputat pe un teren acoperit din cauza ploii.

“Este greu de acceptat. Am muncit mult în ultimele luni şi mă simţeam bine şi optimistă. Să fiu oprită de o astfel de accidentare, să sufăr o entorsă la gleznă este dezamăgitor.

Mă gândeam că joc destul de bine. Terenurile sunt foarte alunecoase, nu este surprinzător că i s-a întâmplat asta cuiva. Este ceva ce nu pot controla şi venit după o zi foarte lungă de aşteptare. Dar vom evalua situaţia zilele următoare şi vom vedea ce paşi vom face”, a spus Răducanu.

Publicat: 06 01. 2023, 09:28
Actualizat: 06 01. 2023, 09:31