Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 61 WTA și cap de serie numărul 6, a învins-o, miercuri, cu scorul de 7-5, 1-6, 6-3, pe sportiva germană Kathrin Woerle, locul 220 WTA, în primul tur al turneului de la Bad Gastein (Austria), cu premii de 220.000 de dolari.
Întâlnirea a început marți, dar a fost oprită din cauza ploii, la scorul de 4-4 în primul set. În final, meciul s-a încheiat miercuri, după o altă întrerupere în setul trei, la scorul de 1-1, cele două sportive jucând aproape două ore și 25 de minute.
În turul doi, Begu va juca împotriva americancei Chichi Scholl, locul 190 WTA, jucătoare venită din calificări.
Românca și-a asigurat un cec în valoare 3.100 de dolari și 30 de puncte WTA.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER