Ironia sorții! Ce a pățit Alexandra Cadanțu-Ignatik, la o zi după victoria carierei cu Elina Svitolina! Românca a întâlnit o jucătoare de 15 ani la Chiasso, iar meciul a fost un coșmar

Alexandra Cadanțu-Ignatik (România, 217 WTA) a fost învinsă fără drept de apel de o jucătoare de 15 ani venită din calificări, la doar o zi după ce reușise o victorie de senzație: 1-6, 6-2, 7-5 în optimile de finală ale turneului ITF de la Chiasso (Elveția).

Rezultatul înregistrat vineri de Alexandra Cadanțu-Ignatik (32 de ani) dovedește că tenisul este unul dintre cele mai imprevizibile sporturi! Deși cu o zi înainte trecuse de Elina Svitolina, românca a fost spulberată în sferturi la Chiasso de Mirra Andreeva (Rusia, 312 WTA), jucătoare în vârstă de 15 ani, scor 6-0, 6-3.

Ironia sorții! Ce a pățit Alexandra Cadanțu-Ignatik, la o zi după victoria carierei cu Elina Svitolina! Românca a întâlnit o jucătoare de 15 ani la Chiasso, iar meciul a fost un coșmar

La 24 de ore după ce a reușit victoria carierei, 1-6, 6-2, 7-5 cu Elina Svitolina (28 de ani) – fostă ocupantă a locului 3 WTA, Alexandra Cadanțu-Ignatik a fost „pulverizată” de Mirra Andreeva, o rusoaică de numai 15 ani.

Meciul a durat doar o oră și 11 minute, iar sportiva noastră a fost dominată de la un capăt la celălalt. Cadanțu-Ignatik a comis și 7 duble greșeli, oferindu-i cadou adversarei multe puncte importante.

Alexandra cedase clar actul inaugural și în fața Elinei Svitolina, scor 6-1, dar spre deosebire de meciul cu ucraineanca, sportiva noastră nu a mai putut forța o revenire cu Mirra Andreeva. Alexandra Cadanțu-Ignatik părăsește competiția în sferturi, scor 0-6, 3-6.

Ce va face Elina Svitolina după rușinea din meciul cu Alexandra Cadanțu-Ignatik

Elina Svitolina va continua să joace în turnee mai slab cotate, din circuitul ITF, după rușinea din meciul cu Alexandra Cadanțu-Ignatik! Svitolina va pleca din Elveția în Portugalia, primind un wild card la turneul ITF de la Oeiras, dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari.

Apoi, programul Elinei Svitolina va include turneul WTA 125 Saint-Malo! Odată ce va avea meciuri în picioare, ucraineanca speră să poată evolua la un nivel înalt, așa că s-a înscris, folosindu-și clasamentul protejat, la WTA 1000 Roma (9 – 20 mai) și Roland Garros (28 mai – iunie).

Svitolina a revenit în circuit în luna aprilie 2023, ea nemaijucând niciun meci oficial din data de 24 martie 2022, după ce a aflat că este însărcinată. În luna octombrie a anului trecut, ucraineanca a devenit mamă.

Publicat: 14 04. 2023, 18:03
Actualizat: 14 04. 2023, 18:08