Ironizată pentru kilogramele în plus, Jelena Ostapenko bagă din nou spaima în adversare! Letona a câştigat turneul WTA de la Birmingham | FOTO
Jelena Ostapenko (Letonia, 17 WTA) a câştigat al şaselea titlu al carierei în circuitul de tenis feminin, după ce a învins-o în finala de la Birmingham pe Barbora Krejcikova (Cehia, 12 WTA), scor 7-6(8), 6-4.
Jelena Ostapenko nu mai cucerise vreun turneu de mai bine de un an, dar acum bagă din nou spaima în adversare, în ciuda cârcotaşilor care i-au criticat condiţia fizică.
Ironizată pentru kilogramele în plus, Jelena Ostapenko bagă din nou spaima în adversare! Letona a câştigat turneul WTA de la Birmingham
Finala de duminică a turneului WTA 250 de la Birmingham, dotat cu premii în valoare totală de 259.303 de dolari, a pus față în față două campioane de la Roland Garros! Jelena Ostapenko, câștigătoarea din 2017 a Grand Slam-ului parizian, a răpus-o pe Barbora Krejcikova, deținătoarea trofeului ediției din 2021.
Deși s-a impus în minimum de seturi, 7-6(8), 6-4, Ostapenko a trebuit să muncească serios pentru victorie. Primul set a durat o oră, fiind adjudecat dramatic de letonă, iar manșa secundă s-a întins pe durata a 53 de minute. Noua camăpioană a turneului de la Birmingham va fi recompensată cu un cec de 12.447 de dolari.
Jelena a câștigat mai multe meciuri memorabile în drumul către finală, pe iarba de la Birmingham! Ea a revenit incredibil de la 4-6, 0-4 și 30-40 în meciul din sferturi cu Magdalena Frech, pentru a se impune cu 4-6, 7-5, 6-2. Înainte de asta, Ostapenko a trecut de sixtupla campioană de Grand Slam Venus Williams, scor 6-3, 5-7, 6-3 în optimi. Cu excepția finalei, ea a câștigat toate partidele de la Birmingham în trei seturi (a învins-o pe Anastasia Potapova cu 5-7, 6-2, 6-4 în semifinale).
Jelena Ostapenko nu ține cont de ironii
Jelena Ostapenko nu a fost ironizată doar pentru kilogramele în plus, ci și pentru echipamentele excentrice pe care le îmbracă la turneele de tenis. După ce a jucat mai mulți ani cu echipamente de la Adidas sau Nike, Jelena Ostapenko a purtat în ultimele două sezoane haine din propria ei colecție.
Atunci când Ostapenko a purtat un echipament leopard, la turneul de la Toronto, letona a fost „taxată” de fanii tenisului din România: „În România, noi spunem: s-a îmbrăcat de la Dragon!”, a scris un utilizator de Twitter din țara noastră.
Deși ținutele sale nu au fost pe placul fanilor, Jelena nu ține cont de ironii și continuă să joace în echipamente excentrice. Articolele din colecția vestimentară „Alyona Ostapenko”, create în colaborare cu brandul DK One, sunt comercializate și online de sportiva în vârstă de 26 de ani