ISTORIC | ‘Nada’ de făcut în fața ‘Djokominatorului’. Novak Djokovic a câștigat pentru a șaptea oară în carieră titlul la Australian Open, anihilându-l total pe Rafael Nadal, într-o finală de două ore
- Novak Djokovic câștigă titlul la Australian Open, după un meci perfect în fața lui Rafael Nadal, încheiat în două ore și patru minute de joc, scor 6-3, 6-2, 6-3.
- Campionul ediției 2019 de Australian Open a fost decis de o finală-blockbuster, transformată de Djokovic într-o cursă uni-direcțională spre istorie: sârbul a comis doar 4 greșeli neforțate în primele două seturi, în timp ce Nadal a fost darnic, cu 20 UEs. Sârbul a câștigat 7 game-uri pe serviciu la zero, a înfruntat o singură minge de break, la o oră și 45 de minute de la startul partidei și i-a administrat lui Nadal prima înfrângere în minimum de seturi într-o finală de Grand Slam.â
- Naomi Osaka este campioana de la feminin la Australian Open 2019.
Novak Djokovic a câștigat, duminică, al treilea titlu de Mare Șlem consecutiv, alipind succeselor de la Wimbledon și US Open 2018 primul titlu important pe 2019, la Australian Open. Sârbul l-a învins pentru a opta oară consecutiv pe Nadal în minimum de seturi pe hard, confirmându-și superioaritatea în acest moment al rivalității în fața ibericului care, în fazele incipiente, conducea 14-4 la meciurile directe.
Nivelul de joc accesat de Djokovic în finală a fost superior față de ceea ce liderul mondial arătase în primele șase meciuri de la Australian Open 2019, în timp ce Nadal nu a replicat prestațiile inspirate. Djokovic a făcut un pas în plus clar spre linia de fund a terenului și a luat un start lansat de meci, având minge de 4-0. Perfect cu primul serviciu, agresiv și extrem de eficient în toate segmentele jocului, greșind doar de patru ori în primele două seturi, Djokovic a defilat spre trofeu, obținând un al 15-lea titlu de Mare Șlem al carierei, la 11 ani distanță de la primul succes al carierei, în 2008, chiar pe Rod Laver Arena.
Djokovic a câștigat acum 14 dintre ultimele 36 de titluri de Mare Șlem puse în joc (Nadal – 11), sârbul depășind totalul lui Pete Sampras – cândva record absolut în tenisul masculin – apropiindu-se la 2 lungimi de numărul de titluri avute de Nadal și la 5 de Federer.
FILMUL, PAS CU PAS, AL FINALEI MASCULINE DE LA AUSTRALIAN OPEN 2019, NOVAK DJOKOVIC – RAFAEL NADAL
â–ºGAME, SET, MECI și TROFEU, al 7-lea al carierei, pentru NOVAK DJOKOVIC.
Cu 34 de lovituri câștigătoare, față de 21 ale ibericului, doar 8 greșeli neforțate în cont și cu 28 de cadouri primite de la numărul doi mondial, dar mai cu seamă cu cifre fabuloase în profilul serviciului (3 puncte cedate pe serviciul doi, 10 pe primul – doar în ultimele două seturi), Djokovic obține a 8-a victorie consecutivă pe rapid în fața lui Nadal.
â–º PRIMA MINGE DE BREAK pe serviciul lui Djokovic. După o oră și 45 de minute, Nadal își procură o primă minge de break pe lansarea lui Djokovic, dar cedează inițiativa în punct după un start inspirat cu forehandul, iar diagonala de rever a lui Rafa eșuează în fileu. Nadal încearcă să copieze tactica lui Djokovic, încercând o scurtă, însă fără succes, iar Djokovic urcă la 4-2 pe tabelă.
â–º Schimb de terenuri cu două ture confortabile pe serviciu adjudecate de Djokovic și Nadal, în această ordine, la 15.
â–º Djokovic îl execută pe Nadal cu un retur câștigător, deși este departe de poziția de echilibru. O dublă greșeală a ibericului produce rumoare și 15-30 pe tabelă, urmează greșeală neforțată, prim serviciu ratat la dublu break-point de Nadal. Rafa salvează prima minge, rezistând eroic unui raliu de 15 lovituri, însă Djokovic îl execută pe a doua oportunitate, cu scurtă în centrul terenului, pe care elevul lui Carlos Moya nu o poate ajunge. 2-0 la seturi, 2-1 plus serviciul pentru Djokovic.
â–º Cea mai stufoasă rivalitate din tenisul masculin s-a mutat la fileu în start de set trei: Djokovic taie ritmul de trei ori cu drop-shot-ul, Nadal supraviețuiește, sprijinindu-se pe serviciu.
â–º SET DJOKOVIC, 6-3, 6-2. Sârbul închide cu as și un nou hold la zero o serie de cinci game-uri consecutive, care îi aduce și victoria în manșă, și 2-0 la general, la seturi, după o oră și 16 minute de joc.
Djokovic a avansat în finală cu jumătate de metru față de media primelor șase meciuri la Australian Open 2019. Nadal a schimbat racheta, dar cu 9 greșeli neforțate, față de 1 a sârbului nu îi face față sârbului. Zero oportunități de break pentru Nadal și o misiune ce pare imposibilă: să îl întoarcă pe Djokovic de la 2-0 la seturi.
â–º Sextuplul campion este parcă lipit de linia de fund a terenului, nadal se zbate metri buni înapoia liniei de baseline. Primul serviciu nu intră, vine dubla greșeală, iar Djokovic izbește necruțător, și cu reverul, dar maik ales cu dreapta. Djokovic câștigă un nou break, la 15 și pare cu 9 degete pe trofeul de la Australian Open. Patru game-uri consecutive câștigate de Djoko-minator, cu doar 7 puncte smulse de iberic. „Djokovic este de nejucat”, afirmă Mats Wilander, în comentariul partidei.
â–º Djokovic joacă primul game cu prelungiri pe serviciu, fiind împins de Nadal cu un lung de linie imparabil la egalitate. Reușita ibericului este însă izolată, sârbul sărbătorește izbânda scoțând pieptul înainte și confirmă break-ul, pentru 4-2.
â–º BREAK DJOKOVIC, 6-3, 3-2. Djokovic returnează serviciile lui Nadal cu regularitate, ibericul greșește de trei ori și nu punctează decât cu un as. La minge de break, mingea lui Nadal devine din ce în ce mai scurtă, sârbul îl provoacă cu o scurtă, iar Rafa nu poate trece nici cu passingul, nici cu un lob la disperare, care aterizează lung. 18 greșeli neforțate pentru Nadal în meci, doar 14 din 26 puncte câștigate în spatele primului serviciu, iar ibericul lovește cu furie în corzile rachetei sale, cu o mină deznădăjduită.
â–º Djokovic își continuă defilarea la serviciu. Al cincilea hold la zero, în timp ce Nadal are din nou emoții, după un voleu îngropat în fileu, cu tot terenul liber. Ibericul îl prinde pe pcior de linie cu un forehand în lung de linie pe Djokovic, iar de aici, ibericul avansează lin în game, spre 2-1.
Actrița Rose Byrne suferă pentru greșeala imensă a ibericului.
â–º Nadal mizează pe serviciu-voleu în primul punct al setului doi, dar Djokovic îi pune returul în picioare, imparabil. Ibericul trece însă, în premieră în meci, la conducere pe tabelă.
â–º SET DJOKOVIC, 6-3. Nole pierde un prim punct pe serviciu în start de game, pe o greșeală neforțată, însă tactica sa este perfectă în fața unui Nadal care, ultetior, de-a lungul unui schimb de 21 de lovituri, ezită să aleagă lungul de linie decisiv și nu se poate apropia prea mult de liniile terenului.
Sextuplul campion de la Australian Open închide primul set în 36 de minute. 10 puncte în plus la frecvența primului serviciu pentru Djokovic (71% – 61%), 15 din 15b puncte făcute de Djokovic cu prima minge, 12-6 raportul la winners și 3 la 11 raportul greșelilor neforțate.
â–º Hold la zero pentru Nadal. Mats Wilander aplaudă ultimul punct reușit de Nadal: serviciu la teu plus forehand riscant, câștigător. Așa trebuie să joace – exclamă suedezul, la microfonul Eurosport.
â–º DEVASTATOR. Djokovic se distanțează la 5-2 pe tabelă, câștigând la zero al patrulea game pe serviciu. 16 din 16 puncte, iar Nadal este de nerecunoscut, ratând contactul cu mingea, la un forehand de pe linia de fund a terenului. 11-5 raportul loviturilor câștigătoare pentru sârb.
â–º Nadal apără al doilea game consecutiv pe serviciu și reușește punctul începutului de meci. La 30-30 pe lansare, Rafa Nadal se apără excelent, lansându-se într-o cursă infernală pentru a recupera o scurtă a sârbului. Ibericul returnează, aleargă înapoia liniei de fund a terenului pentru a-l pasa pe sârb și își oferă oferă minge de game, pe care o fructifică cu serviciu nereturnabil.
â–º Campionul din 2009 salvează o situație dificilă, anulând cu serviciu impunător minge de dublu break a sârbului. Toate cele cinci puncte câștigate de spaniol au aparținut intervalului 0-4 lovituri. Ibericul punctează pe tabelă, după patru game-uri, însă nu are replică și pe serviciul lui Djokovic, sârbul câștigând a treia tură consecutiv pe serviciu la zero.
STATISTICĂ‚: 9-2 raportul loviturilor câștigătoare în favoarea lui Djokovic, 1-7 la greșeli neforțate.
â–º BREAK Djokovic, 2-0, în 7 minute. Nadal câștigă un singur punct în start de meci. Liderul mondial dă de pământ cu jocul reinventat al rivalul său, forțându-l pe Nadal să joace două schimburi de 12 puncte pe serviciu, în condițiile în care media în turneu a ibericului era de sub patru lovituri. Nadal greșește cu forehandul, reușind doar un atac 1-2 la fileu.
â–º Djokovic deschide finala Australian Open cu un hold la zero. Nadal comite prima greșeală neforțată în-trun raliu de 9 lovituri.
â–º STANDING OVATION! Jucătorii sunt introduși în arenă.
â–º Iată un rezumat sugestiv al parcursului celor doi finaliști: agresivitatea lui Nadal este evidentă, lungimea medie a punctului său fiind mai mică decât a lui Djokovic, spaniolul reușește să joace mai des cu forehand-ul a treia lovitură în raliu – ceea ce înseamnă că a controlat punctele mai devreme și mai autoritar. În plus, comparativ cu finala din 2012, Nadal a adăugat 18 km/h la viteza medie a serviciului doi (156 km/h față de 138 km/h), potrivit datelor furnizate de Game Insight Group în parteneriat cu Infosys, pentru site-ul Australian Open-ului.
10:15 Bună dimineața! Australian Open ne răsfață cu cea mai intensă rivalitate a tenisului. John McEnroe, prezent în studioul Eurosport, prefațează meciul care punct maratonului de 14 zile de tenis la Melbourne: „folosim atât de des cuvântul epic, însă m-aș mira dacă acesta nu va fi un meci excelent. Mă așteptam ca Djokovic să câștige turneul, dar Nadal m-a surprins plăcut. Nu știam la ce să ne așteptăm de la el, având în vedere faptul că nu a mai jucat de la US Open. Cred că a făcut cel mai bun turneu pe hard din întreaga sa carieră„
Primii doi favoriți ai tabloului de concurs reiau cea mai stufoasă rivalitate din tenisul masculin cu episodul cu numărul 53. Deși Nadal a dominat autoritar începutul rivalității cu Djokovic, având un categoric 14-4 la meciurile directe, sârbul îl conduce acum pe spaniol la meciurile directe, 27-25, reușind în actuala sa serie de 20 de victorii în Grand Slam-uri și un succes devenit deja un clasic al tenisului, anul trecut, în semifinale, la Wimbledon (victorie cu 10-8 în decisiv). Nadal nu l-a mai învins pe Djokovic, pe hard, de la finala din 2013 de la US Open, iar meciul despre care toată lumea vorbește în aceste zile este finala Australian Open din 2012, în care Djokovic s-a impus dramatic, 7-5 în decisiv, chiar pe Rod Laver Arena. Ibericul are avantaj, 9-5, în Grand Slam-uri și, spre deosebire de meciul de la Londra, în loja „Matadorului” se va afla de această dată super-strategul Carlos Moya, cel care, conform contractului, își ia liber în fiecare an pe durata sezonului de iarbă, pentru a sta alături de familie.
Novak Djokovic – Rafael Nadal este duelul granzilor, între jucătorul invincibil în Slam-uri de la momentul în care și-a recâștigat încrederea în fizicul său, după operația la cot, și campionul care, o dată în plus, s-a reinventat, reușind să mai revină după o accidentare, o operație și un sezon ferfenițit de accidentări.
Novak Djokovic – Rafael Nadal: miza finalei
Ca orice meci care îi implică pe 2 dintre cei mai titrați 3 sportivi din tenisul actual, finala Australian Open 2019 va scrie o pagină semnificativă de istorie.
Dacă se impune Nadal, ibericul devine primul tenismen cu minim două victorii în toate cele patru Grand Slam-uri ale anului, al treilea per total, după Roy Emerson și Rod Laver. În egală măsură, ecartul lui Federer în clasamentul celor mai multe titluri de Mare Șlem câștigate s-ar reduce la 2 – cu o mare probabilitate ca acest avans să se înjumătățească la Roland Garros 2019, având în vedere dominația incontestatbilă a spaniolului pe roșu. Un Ten Year-Challenge reușit pentru Nadal ar însemna că ibericul, cu victorii în 2009 și 2019 la Openul Vesel, ar devini primul sportiv de la australianul Ken Rosewall încoace care reușește să ridice din nou trofeul într-un anumit turneu de Grand Slam la distanță de 10 ani ori mai mult (victorii pentru Ken în 1953 și 1968 la Roland Garros).
Dacă se impune Djokovic, atunci sârbul ar stabili un nou record în ceea ce privește numărul de victorii la Australian Open (ar fi al șaptelea trofeu) și l-ar lăsa în urmă ca număr de trofee de Mare Șlem pe Pete Sampras. Djokovic ar ajunge, totodată, la Roland Garros, cu oportunitatea de a realiza un al doilea Nole-Slam în carieră – adică să dețină toate cele patru titluri de Mare Șlem de-odată.
Chiar dacă finala de duminică nu poate schimba ordinea în clasamentul mondial, cu cele 800 de puncte în plus rezervate campionului, Nadal ar putea menține vie lupta pentru numărul unu mondial în viitorul cel mai apropiat, păstrând ecartul lui Djokovic la nivelul a 1000 de puncte. Un succes al actualului lider mondial i-ar asigura acestuia un liniștitor avans de 2635 de puncte ATP.
Miza financiară este, și ea, consistentă: 4,1 milioane de dolari va primi campionul și doar jumătate din bani, finalistul – 2,05 milioane de dolari.
Novak Djokovic – Rafael Nadal: omul momentului versus omul momentului
Având în minte amintirea finalei Australian Open 2012 și a semifinalei Wimbledon 2018, Alex Corretja prefața duelul tare dintre Nadal și Djokovic, la microfonul Eurosport: „cred că se vor ucide. Tenisistic vorbind: vor da tot și vom revedea scenele de la finalul meciului din 2012. La începutul turneului l-aș fi dat pe Djokovic favorit clar, dar urmărindu-l pe Nadal de-a lungul acestor săptămâni, i-aș acorda lui un mic avantaj„.
În 2012, Djokovic și Nadal nu au putut sta în picioare de-a lungul tradiționalei ceremonii de premiere, din cauza epuizării fizice
Novak Djokovic a câștigat 20 de meciuri consecutiv pe sistem 3 din 5 în Grand Slam-uri și, după mici semne de epuizare în optimi, a demonstrat că a accesat un nivel superior de joc înaintea semifinalei. De partea cealaltă, Nadal este jucătorul care a reușit cel mai mare salt din punct de vedere al jocului pentru această ediție a Australian Open-ului, și asta nu pentru că, practic, pornea de la zero, având în vedere că ultimul său meci oficial fusese la US Open 2018.
Nadal este un jucător schimbat – în primul rând. Mats Wilander explica extrem de sugestiv diferența dintre vechiul Nadal și noul Nadal, transmițând și o avertizare: „Nadal și-a reinventat atât lovitura de forehand, cât și serviciul. Înainte, mișcarea lui era unică, distinctă. Acum, dacă am putea face abstracție de detaliile fizice, Nadal are o mișcare de serviciu comparabilă cu cea a lui Goran Ivanisevic și o dreaptă ca a Kvitovei. Parcă ar servi Ivanisevic pe teren. Va fi interesant de urmărit meciul, întrucât, pentru prima dată în viață, Nadal este jucătorul agresiv, care își asumă riscuri și care și greșește. El nu mai poate acum să se uite în ochii adversarului său la început de meci, să îl întrebe – reziști să te lupți cu mine cinci ore și cinci seturi? Djokovic rezistă, el îi poate spune lui Nadal, din postura sextuplului campion – să te văd ce poți. Dar Nadal nu rezistă. Dacă Nadal întinde meciul, dacă va face asta, atunci va pierde„, a transmis suedezul, campion în 1983, 1983 și 1988 la Australian Open.
Novak Djokovic – Rafael Nadal: față în față, drumul spre finală
Rafael Nadal dispută a 25-a finală de Grand Slam a carierei, în timp ce Novak Djokovic este la finala cu numărul 24. Ibericul a reușit un adevărat tur de forță, ajungând în meciul de titlu fără set pierdut – pentru a șaptea oară în carieră. Nadal a triumfat de fiecare dată când s-a calificat cu linie perfectă de seturi în finala unui turneu de Mare Șlem, iar de trei ori, la Roland Garros, a câștigat trofeul fără să piardă set (2008, 2010, 2017). În total, elevul lui Carlos Moya a cedat, în medie, doar 2,66 game-uri la această ediție a Openului Vesel.
De partea cealaltă, Novak Djokovic a pierdut 2 seturi, însă per total a jucat tot atâtea manșe cât Nadal, având în vedere abandonul din start de set doi al lui Nishikori, în sferturi.
0 înfrângeri pentru Novak Djokovic în cele 6 finale disputate până acum la Australian Open
3 finale consecutive a pierdut Nadal la Australian Open, după titlul câștigat în urmă cu exact 10 ani