ISTORIC: „The Uns10ppable” Nadal face „La Tripla Decima”! A trecut ca tăvălugul și de Wawrinka și câștigă titlul 10 la Roland Garros, fără set pierdut. „Mulțumesc, Toni! Avem împreună zece trofee”. Imaginile bucuriei pe Chatrier

ISTORIC:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Rafael Nadal (4 ATP) a câștigat titlul cu numărul zece la Roland Garros, după o finală dominată în fața lui Stan Wawrinka (3 ATP) 6-2, 6-3, 6-1. Așa se încheie maratonul roșu în acest an, cu o filă uriașă de istorie.
  • Am urmărit împreună, în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro, deznodământul poveștii roșii, am împreună capitolul 15 al epopeii Roland Garros 2017 și am trăit istorie la prezentul continuu.

Rafael Nadal încheie un sezon perfect de zgură, cu al zecelea titlu la Roland Garros. Ce mult i-a lipsit Cupa Muschetarilor, ce mult o iubește și cât înseamnă acest nou parcurs fără set pierdut până la trofeu – este evident din felul drăgăstos în care ibericul a strâns la piept trofeul argintiu.

Spaniolul a fost prea puternic pe durata a două săptămâni. Wawrinka și-a uitat factorul „wow” la vestiare, iar Nadal a găsit din ce în ce mai apăsat ritmul pe forehand. Și pe rever. Și finala a fost un marș triumfal, pe covorul roșu, spre istorie. 2017 este anul în care tenisul a făcut o călătorie înapoi în timp. După ce Federer a câștigat titlul numărul 18 la Australian Open, Rafa Nadal ia al zecelea trofeu la Paris. Greu de spus care record e mai mare. Cu siguranță însă, ambele sunt mai mari, puse în paralel. Povestea este mai frumoasă pentru că au fost reușite în același an.

Istoria finalei s-a scris în trepte. Primul set s-a decis la 2-2, atunci când Rafa a accelerat. A luat patru game-uri la rând, trecându-și în statistică 10 lovituri câștigătoare. Primul pas spre La Decima. Iar Nadal nu s-a oprit. A mai pus trei game-uri în serie, a dat start setului doi cu 3-0 și manșa era ca și rezolvată. Nu a fost vreun moment amenințat pe serviciu. Nu a clipit. Wawrinka în schimb, a răbufnit. A rupt racheta de pământ. 2-0 – al doilea pas spre La Decima. Wawrinka pleacă la vestiare, în căutarea inspirației pierdute. Dar de pe partea cealaltă a fileului vine un nou glonț trimis precis în primul game din setul trei: break și La Decima se vedea deja rotundă. Plină. Frumoasă. Stan ia un game, cu lovituri frumoase, apoi, Nadal și doar Nadal mai există pe teren. Altă serie de patru game-uri. Și la capătul acestor patru game-uri – La Decima.

Rafael Nadal câștigă titlul de Mare Șlem cu numărul 15. Este la trei lungimi de Roger Federer și l-a depășit pe „Pistol” Pete Sampras. Va reveni pe poziția a doua a clasamentului ATP, de luni. Este jucătorul numărul unu pe 2017 și este, deja, primul jucător calificat matematic la Turneul Campionilor.

AȘA AM TRĂ‚IT FINALA MASCULINĂ‚ DE LA ROLAND GARROS 2017

19:00 Rafael Nadal este din nou regele Roland Garros-ului. Cu 27 de winners, față de 19 lovituri câștigătoare reușite de Wawrinka. 12 erori neforțate, față de 29. Pentru a treia oară în carieră, Nadal triumfă la Paris fără a pierde set.


18:50 Wawrinka își acceptă înfrângerea și se înclină în fața Regelui Nadal:

„Nu sunt multe de spus despre ziua de astăzi. Ai fost prea bun, Rafa. Ceea ce faci în tenis este incredibil. A fost de fiecare dată o onoare să joc împotriva ta – acum, pentru a doua oară într-o finală de Mare Șlem. Felicitări pentru întreaga carieră și felicitări echipei tale!”


18:45 Toni Nadal vine pe teren alături de Rafa, aducând o replică a trofeului care va merge la Manacor. „Mulțumesc Toni! Avem împreună zece trofee! Ne vedem la anul”


18:40 Rafael Nadal ridică pentru a zecea orară deasupra capului Cupa Muschetarilor: Ce mult i-a lipsit și ce mult o iubește! Cu lacrimi în ochi. Pe podiumul de premiere stă scris 10. Iar puștiul cu look de pirat este mult schimbat față de primul triumf. Dar strânge la fel de strâns trofeul la piept. Scene incredibile pe Chatrier.


18:30 Primele cuvinte ale campionului, în franceză

„Mulțumesc! Este incredibil! Mulțumesc tuturor! Sunt extrem de emoționat acum! Este cel mai important turneu din cariera mea. Nu pot descrie ceea ce simt aici. Nu se compară emoțiile și adrenalina pe care le am aici la Paris, cu nimic în lume!”


18:25 Istoria tenisului a fost rescrisă! „The Uns10ppable” Nadal face „La Tripla Decima”! A trecut ca tăvălugul și de Wawrinka și câștigă titlul 10 la French Open. 6-2, 6-3, 6-1! Nadal se prăbușește pe zgură, apoi își îngroapă capul în prosop! La ultimul Roland Garros alături de unchiul său, a luat titlul! Al zecelea!!!


18:20 Mats Wilander, în game-ul în care Nadal ia al doilea break în setul 3: „se mișcă la fel de bine ca în momentul în care a venit și a câștigat aici prima dată. Nu ai ce-i face”


18:15 Experții dau verdictul:

„Stan nu poate spera decât poate că Nadal va scădea nivelul. Veniri la fileu, ruperi de ritm… putem vorbi, dar nu prea văd soluții. Nu prea are ce face acum. Ceea ce văd acum pe teren: un MARE al sportului mondial își etalează numărul… ca Michael Jordan. Suntem martorii unui astfel de moment, care merită pus în capsula timpului…”,
Jim COURIER

 


18:07 O oră și 47 de minute de joc. Nadal are 2-0 la seturi și 3-1 la game-uri. După opt game-uri line pe serviciu, Rafa simte presiunea lui Wawrinka cu returul. Este condus 30-0 pe servă, dar Nadal este calm. Este încrezător. Și găsesțe winner-ul. Stan foțează egalitatea. Doar atât


17:53 Nadal sprintează spre la Decima. A luat break la zero în debutul setului trei, unul început cu întârziere, din cauza unei pauze prelungite de vestiar a lui Stan, revenit cu pieptul dezgolit pe teren, fără tricou. 


17:50 Wawrinka a rupt o rachetă de nervi în final de set doi. Forța cu care s-a răzbunat pe rachetă nu s-a văzut și în intensitatea atacurilor.

,


17:45 2-0 la seturi pentru Nadal, 6-2, 6-3. Ibericul continuă marșul pe Philippe Chatrier. Wawrinka din această finală nu seamănă cu Stanimal: are doar 10 lovituri în douăî seturi, el, omul cu 87 de winners în fața lui Murray. Nadal însă este din ce în ce mai încrezător, mai spectaculos, mai sigur pe el.


17:35 Nadal, la un game de 2-0 la seturi. 6-2, 5-2 .Ibericul a dat startul super-loviturilor în lung de linie, la un passing de forehand din alergare în game-ul de serviciu al lui Wawrinka, Chiar dacă elvețianul a luat game-ul, cele mai multe aplauze le-a luat spaniolul, cu acel passing. Pe serviciul lui Rafa, Wawrinka alege să atace la fileu. Iar Rafa răspunde cu lovituri de trecere inspirate. Game alb pentru Rafa, care câștigă 88% dintre punctele pe primul serviciu. Wawrinka are 48%…


17:27 6-2, 4-1. Stan The Man apare pe teren pentru a câștiga primul game în setul doi. O face pe propria lansare, cu lovituri câștigătoare. Supremația lui Nadal este evidențiată de un detaliu relevat de statistica oficiallă: Rafa a putut trimite cu forehandul prima lovitură după serviciu de fiecare dată! De cinci game-uri nu a mai pierdut Nadal mai mult de două puncte pe lansare.


17:15 Nadal și-a dus jocul la un nou nivel. Deși primește avertisment pe serviciu pentru depășirea timpului regulamentar, „Matadorul” nu ezită. Construiește punctul cu reverul și finalizează cu forehand. 3-0 în start de set doi, iar seria de game-uri consecutive a ajuns la 7. Reacția lui Wawrinka… de zece!

 


17:10 Galeria VIP-urilor. Camelia Potec a fost la Paris la finala Simonei, acum savurează alături de Ion Țiriac meciul Nadal – Wawrinka.

Iar Nikole Kidman trece peste cunoscutele probleme cu soarele și se bucură de tenis!


17:00 SET NADAL, 6-2. Rafa a pus stăpânire pe scor, cu serie de patru game-uri, dar și în raliu. Cea mai bună dovadă – schimbul de la 30-30 pe serviciul lui Wawrinka. Forehandul ibericului face legea. Iar primul set se încheie cu 10 lovituri câștigătoare pentru Nadal.


16:57 Nadal consolidează cu ușurință break-ul, punând trei game-uri pe tabelă în fața elvețianului care încă are cel mai spectaculos shot al finalei.


16:55 PRIMUL BREAK AL finalei intră în contul lui Nadal. 4-2.Wawrinka ratează startul în game, iar la 40-0 Rafa își permite eroarea necaracteristică de pe forehand. Returul pe următoarea minge de break este perfect, unghiul îl pune în încurcătură pe Wawrinka, elvețianul cedând cu rever în fileu.


16:50 Game intens pe serviciul ibericului, chiar dacă nu se ajunge la egalitate. La 40-15 pentru spaniol, Wawrinka prinde poate cel mai bun lung de linie al finalei. Rafa însă evită prelungirile, păcălindu-l pe Stan The Man cu un serviciu la teu. AS pentru 3-2.


16:45 Patru mingi de break salvate și de Wawrinka. Stan începe și acest meci cu risipă de erori neforțate, ca și împotriva lui Murray. 10 până acum. Însă primul serviciul funcționează pe minge de break, ia singurul break point pe mingea a doua, Rafa ratează returul.


16:30 După un tur de serviciu autoritar din partea ambilor finaliști, Nadal se confruntă cu prima minge de break. Serviciul îl ajută să treacă peste momentul dificil: servă nereturnată de Stan la 30-40, al la egalitate. 11km/h are în plus la serviciu elvețianul.


16:20 Start fără emoții pentru Nadal: game alb pe serviciu pentru 1-0. Un prim raliu este dominat de iberic cu forehandul. Primul winner al meciului este un smash din partea lui Rafa.


16:10 Jucătorii sunt pe teren. Nadal va deschide finala cu serviciul. Ibericul a ajuns primul alături de arbitrul finalei, Pascal Maria, pentru tragerea la sorți a terenurilor. Wawrinka afost cel care a întârziat. Robotic, cei doi finaliști au repetat declarațiile tipice înainte de meci.


16:00 Nikole Kidman însoțește trofeul la introducerea în arenă. Cupa Muschetarilor vine într-o cutie specială, Louis Vuitton, cu un „V” mare desenat cu alb pur. V de la  victorie.


15:50 Mats Wilander: „Pentru Nadal, nu este vorba despre al 10-lea French Open, ci despre un restart. Un restart câștigător în turneele de Mare Șlem. Vrea să ajungă la Wimbledon ca și câștigător de Roland Garros. Atunci, lucruile se schimbă. Apoi vine US Open-ul…”

Boris Becker, fostul antrenor al lui Novak Djokovic: „Cred că presiunea este pe Nadal. Pentru că are în față titlul 10. Dar Wawrinka are mai multe de pierdut în acest meci”


15:30 O jumătate de oră până la stratul finalei. Așa arată prima pagină a uneia dintre publicațiile care vor fi citite în această după-amiază de fanii tenisului de pe Philippe Chatrier.


15:15 Să dăm start la pronosticuri, cu nume mari din sportul alb. Brad Gilbert a răspuns încă de aseară provocării: „Nadal poate că pierde un set”. Important pentru spaniol este să înceapă meciul cu același mindset precum în semifinală: acolo, în fața lui Thiem, a fost arțăgos din prima, a sărbătorit cu pumnul strâns și „Vamos” primul punct câștigat în meci. Și a uitat extrem de repede de-a lungul meciului fiecare forehand tare al austriacului.


15:10 Wawrinka are propria luptă cu istoria: poate deveni al treilea jucător din istoria sportului alb cu cel puțin 3 titluri de Mare Șlem câștigate după împlinirea vârstei de 30 de ani. Nadal îl vrea pe primul la 30+,


15:05 Concluzia lui Thiem: este fan Nadal în finală. Însă Mats Wilander anunță că Stan Wawrinka este un mare pericol.


15:00 Nadal, pe zgură. El știe cum e! Semifinala dintre Nadal și Thiem ar fi trebuit să fie un super-duel. A fost însă un duel spectaculos doar preț de un set și un pic. Apoi, tăvălugul Nadal a ucis tot în cale. Andy Roddick are un singur cuvânt pentru a descrie senzația unui meci împotriva lui Nadal, pe zgură. Și nu are nevoie de traducere!


14:45 Ce spune Nadal.

„Revanșă – nu este în vocabularul meu. Nu cred că ar fi oportun să mă gândesc că este o revanșă acest meci cu Wawrinka. În mintea mea, este un meci diferit. Fiecare meci este important pentru mine. Iar cel mai bun jucător va câștiga. În finala de la Australian Open, el a jucat foarte bine. Dacă nu m-aș fi accidentat, nu știu ce s-ar fi întâmplat. Dar declicul în cariera lui Stan venise mult mai devreme. Se întâmplase deja. Jucase meciuri incredibile”,
 


14:30 Wawrinka este un jucător de meciuri mari. Un „fun-spoiler”. Apare de nicăieri și dă planurile peste cap. În Australia, în 2014, Wawrinka i-a refuzat lui Nadal o performanță importantă: ibericul ar fi devenit primul jucător din Era Open cu două trofee sau mai mult la toate cele patru turnee de Mare Șlem. În 2015, Wawrinka i-a refuzat lui Djokovic, în finala de la Paris „career Grand Glam”-ul (sârbul a revenit în ultimul act un an mai târziu și a câștigat French Open-ul lipsă din palmares). Să mai amintim și faptul că Wawrinka l-a învins pe Federer în finala de la Monte Carlo, într-un an în care Roger avea șansa de a se impune pentru prima dată în principat.


14:20 Antrenament versus antrenament. Rafael Nadal a renunțat pentru antrenamentul de duminică la maioul mulat, care îi pune în valoare mușchii lucrați ai brațelor și care a făcut senzație sub soarele parizian în ultimele două săptămâni. Acum, totul devine serios. Lucrează forehandul, destul de înapoi față de linia de fund a terenului. oricum, pe Philippe Chatrier, este spațiul din jurul terenului este muuult mai mare, la fel și zonele de acoperit.

Wawrinka, de partea cealaltă, este „omul negru”. Și ce lucrează? Cum – ce? Reverul!


14:10 Vremea este ideală pentru tenis spectacol. Meci nealterat de vânt. Scăldat în soare. Loviturile câștigătoare au culoar liber, efectul imprimat de Nadal va fi eficient. 30 de grade – maxima.


14:00 Salut! Ne pregătim pentru ziua a 15-a de Roland Garros. Un meci, o întrebare – cu o mie de reformulări. Nadal sau Wawrinka? Sunt Cezara Paraschiv și vă invit să urmărim împreună finala băieților. Cine poate rata un asemenea meci?


Finala cea mare de la Roland Garros, cea care pune punct maratonului din „Împărăția Roșie”, este una de poveste: „Uns10ppable” Nadal versus WOWrinka. Sau cel mai bun rever cu o mână din tenisul masculin versus cel mai învârtit și mai crud forehand din lume. Sau omul care vrea să ajungă în „double digits” cu numărul de trofee versus omul care nu a pierdut vreodată o finală de turneu de Mare Șlem. Sau, poate, finala de vis în acest moment al tenisului.

Reluăm povestea exact din punctul în care ne-am oprit vineri pe-nnoptat.

Nadal este într-o formă cum n-a mai fost. Poate nici măcar în 2008, anul marii demolări a lui Federer, 6-3, 6-1, 6-0. A lăsat adversarilor doar 29 de game-uri în drumul spre finală – un nou record personal pentru omul cu două titluri la French Open luate fără manșă cedată. De set pierdut, nici nu poate fi vorba. Parcursul de la Roland Garros este și mai autoritar decât ceea ce a reușit la Monte Carlo și la Barcelona, acolo unde a câștigat deja titlurile cu numărul 10.

 

Rafa dictează ritmul raliurilor cu forehandul, dar unul dintre cele mai impresionante aspecte în jocul său este serviciul. Fără a se apropia de ceea ce a reușit Wawrinka (36 de ași la Paris și prezență în Top 20 în statistica globală a turneului), Nadal și-a transformat lansarea în armă. Cam cum a făcut-o la primul US Open câștigat. Cu sprijin important din partea lui Carlos Moya, un specialist al exploatării serviciului spre corp, Rafa a reușit să acceseze acea stare de grație în momentele grele în game-urile pe serviciu. Nadal a salvat trei game-uri pe lansare de la 15-40 în meciul cu Dominic Thiem, în primele 12 jocuri disputate – deci înainte de prăbușirea austriacului. Schimb lung de mingi nu a jucat în niciuna dintre aceste situații. Din contră, a luat „cheap point”. Maximum serviciu plus atac de forehand.

De partea cealaltă, Wawrinka este omul care poate ataca oricând, oriunde, orice minge. Îl poate răni pe Rafa și o poate face mult timp. Elvețianul, în transa lui magică, pe modul „Stanimal”, se prea poate să fi fost chiar un model pentru Jelena Ostapenko, campioana de sâmbătă din întrecerea feminină. Wawrinka va juca decisiv, va ataca. Este jucătorul care nu are nicio vulnerabilitate în raliu, nu are o parte slabă care să atragă ca un magnet atacurile adverse. Forehandul este letal din orice poziție, iar reverul lui cu o mână este cel mai pregătit din întreg circuitul ATP pentru trânta cu Nadal. Întrebarea este cât de mult rezistă Stan, cât de adesea mingea mușcă tușa și când vin momentele de blocaj și de abandon complet. În super-meciul cu Murray, Wawrinka a început mai bine toate cele cinci seturi. Dintre primele trei manșe însă, a câștigat doar unul. A „reușit” să piardă setul doi deși îi dăduse knock-down liderului mondial, cu serie câștigătoare de 7 game-uri. Așa cum Murray nu rămâne la podea după un knock-down, este garantat că și Nadal se ridică. WOWrinka s-a dezlănțuit la momentul oportun în semifinală, în tiebreak-ul supraviețuirii din setul patru, și perioada de grație l-a ținut până la linia de finiș.

„Să joci împotriva lui Rafa, pe zgură, în finala de la French Open – este cea mai mare provocare în tenis. Este cel mai bun zgurist din toate timpurile, este în căutarea titlului cu numărul 10 – este impresionant și este greu. Dar, este finală și presiune va fi pe ambii jucători. Nimeni nu intră pe teren gândindu-se că presiunea este zero. Amândoi ne dorim titlul și vom lăsa tot ceea ce avem pe teren. Cu siguranță, el este favorit, prin prisma a tot ceea ce a reușit în trecut. Trebuie să joc la cel mai înalt nivel – dar am mai făcut asta în trecut”,
Stan Wawrinka

Iar una dintre cheiele meciului poate fi exact serviciul doi. Nadal este cel mai eficient jucător pe mingea a doua la Paris: a câștigat 97 de puncte din 128 jucate (76%). Spaniolul a corectat acest punct de vulnerabilitate față de 2015, însă nici Wawrinka nu stă rău la acest capitol: a jucat de peste două ori mai multe puncte pe serviciul doi decât Nadal și are procentaj de reușită de 63%. Plusul elvețianului vine în altă parte: Wawrinka are un retur excelent pe mingea a doua, fiind depășit la acest capitol doar de Murray.

39 – 35 este raportul numărului de break-uri reușite de Nadal și Wawrinka la ediția 2017 a Roland Garros-ului. Însă ca eficiență, elvețianul este mai precis: 56% mingi de break convertite.

Și la retur însă, Nadal arată ca un rege la Paris, cu o îmbunătățire evidentă față de precedentul sezon: returul său este mult mai lung, mai precis, mai greu de atacat de serveur. Iar statistica este relevantă în acest sens la returul pe prima minge: deși are patru seturi mai puțin disputate decât Wawrinka, Rafa are 9 puncte câștigate în plus pe primul serviciu al adversarului față de Stan The Man (126 la 117).

Nadal a declarat că trebuie să fie agresiv în finală. Și promite că va fi.

„Stan poate lovi mingea extrem de tare. Trebuie să fiu agresiv. Trebuie să am o lungime bună a mingii. Nu trebuie să îl las să joace din poziții convenabile. Altfel, voi fi în mare dificultate. El atunci când dă tare, dă de fapt foarte tare. Este extrem de dificil de combătut jocul lui… va trebui să îi limitez opțiunile de a juca agresiv. Dacă voi trimite mingi lungi, dacă voi da eu tare în minge, atunci cred că îl pot controla. Trebuie să îi limitez opțiunile”,
Rafael Nadal

15-3 este scorul întâlnirilor directe Nadal – Wawrinka.

3-2 pentru Nadal în meciurile directe din ultimii doi ani

5-1 pentru Nadal pe zgură

2-1 pentru Nadal în finale

2-1 pentru Nadal în turneele de Mare Șlem (7-3 la seturi)

1-0 pentru Wawrinka în finale de turnee de Mare Șlem

Încă două detalii: finala este și un duel direct pentru numărul 2 ATP. Iar campionul ia în plus 1,1 milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×