ISTORIE** Federer câștigă Wimbledon-ul, egalează un record incredibil și redevine lider mondial! Federer-Murray 3-1! Englezii ratează șansa la care au sperat 76 de ani

Roger Federer (3 ATP) a câștigat duminică cel de-al 7 titlu la Wimbledon, dotat cu premii în valoare totală de 7.300.000 lire, după ce a reușit să treacă în ultimul act al turneului de britanicului Andy Murray, scor 4-6, 7-5, 6-3, 6-4, după aproximativ trei ore și jumătate de joc.

Elvețianul a reușit să revină în fruntea clasamentului ATP grație acestei victorii, ultima sa clasare pe podiumului mondial datând din 2009, atunci când a reușit să se impună la Wimbledon și la Roland Garros.

Tot în urma acestei victorii tenismanul elvețian a reușit să îl egaleze și pe fostul număr 1, Pete Sampras, câștigând de șapte ori titlul la Wimbledon și reușind să stea în fruntea clasamentului ATP 285 de săptămâni.

Articol scris de Adrian Eugen


UPDATE: Finala s-a reluat din setul 3, de la scorul de 1-1 la game-uri

UPDATE: Finala masculină a turneului de la Wimbledon, dintre elvețianul Roger Federer și britanicul Andy Murray, a fost întreruptă, duminică, din cauza ploii. În momentul întreruperii, scorul întâlnirii Federer – Murray era 4-6, 7-5, 1-1.

Turneul de la Wimbledon a mai fost perturbat de ploaie, în acest week-end. Sâmbătă au fost întrerupte atât finala feminină, dintre jucătoarea americană Serena Williams și sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, cât și ultimul act a tabloului de dublu masculin, dintre perechile Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 5, și Jonathan Marray/Frederik Nielsen (Marea Britanie/Danemarca).


Andy Murray poate deveni astăzi primul campion britanic la Wimbledon după o pauză de 76 de ani. În 1936, legendarul Fred Perry câștiga pentru ultima dată Wimbledonul în „numele Angliei”. De cealaltă parte Federer luptă pentru locul 1 ATP, dar și pentru egalarea a două recorduri deținute de Pete Sampras: al 7-lea titlul la Wimbledon și 286 de săptămâni petrecute în fotoliul de lider al clasamentului mondial.


Roger Federer (30 de ani, 3 ATP) face istorie la Wimbledon. FedEx a devenit primul jucător din lume ce va juca a opta finală pe iarba verde de la All England după ce l-a învins ieri, în semifinale, pe Novak Djokovic (1 ATP) cu 6-3, 3-6, 6-4, 6-3. Elvețianul îl va întâlni mâine, într-un meci la finalul căruia poate stabili noi repere în tenisul profesionist, pe favoritul spectatorilor, britanicul Andy Murray.

Roger Federer, noul lider mondial. Ceea ce l-a începutul turneului de la Wimbledon păreau doar simple calcule și speculații au început încet-încet să prindă contur. Ajutat de un culoar favorabil în care doar francezul Benneteau (cap de serie 29) i-a pus probleme luându-i două seturi, elvețianul își continuă nestingherit cursa spre vârful ierarhiei ATP.

Victorie clară și cu Nole

Nici campionul en-titre de la Wimbledon, Novak Djokovic, nu i-a pus prea multe probleme. Cu un serviciu imperial și un joc agresiv și precis în care a limitat la maxim numărul de greșeli neforțate, 10 față de cele 21 ale sârbului, FedEx a avut nevoie de doar două ore și 19 minute pentru a câștiga partida. Un succes care îl apropie pe sextuplul campion de la Wimbledon de fotoliul de lider al clasamentului, după patru ani. „M-am simțit bine la Wimbledon, mulțimea a fost alături de mine. Nu pot să spun că va fi ușor în finală dar voi juca să câștig”, a declarat el. În cazul unei victorii în finala cu Murray, Federer va deveni noul număr unu mondial și poate egala două recorduri deținute de Pete Sampras, șapte titluri la Wimbledon și 285 de săptămâni în fruntea ATP.

24 de finale de Grand Șlem a jucat Roger Federer, dintre care 10 consecutive

16 titluri de Mare Șlem a câștigat Roger Federer în carieră

74 de ani au trecut de când un britanic a jucat finala la Wimbledon, Bunny Austin

Publicat: 08 07. 2012, 12:16
Actualizat: 08 07. 2012, 20:35