ITIA a răspuns acuzațiilor că l-a tratat pe Jannik Sinner diferit de Simona Halep în cele mai răsunătoare cazuri de dopaj ale ultimilor ani. Reacția contrazice realitatea: „Modul în care ne ocupăm de un dosar nu se schimbă în funcție de numele celui implicat”
Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a venit cu precizări după ce a fost acuzată că a tratat cazul de dopaj al lui Jannik Sinner diferit de cel al Simonei Halep. Reacția neagă, practic, evidența.
Italianul care ocupă prima poziție în ierarhia mondială a primit o pedeapsă minoră și a putut reveni imediat pe teren, în vreme ce sportiva noastră a fost suspendată patru ani și a trebuit să aștepte un an și jumătate până când Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a dat câștig de cauză.
Reacția ITIA după acuzațiile că a tratat diferit cazul lui Jannik Sinner față de cel al Simonei Halep
Deși realitatea arată că Sinner a beneficiat de clemență, spre deosebire de Simona Halep, ITIA dă asigurări că tratează toate cazurile de dopaj cu aceeași unitate de măsură, conform regulamentul stabilit de organismele anti-doping din sportul alb.
„Procesul de gestionare a cazurilor anti-doping este complex și suntem conștienți că diferențele de rezultate sau inconsecvențele percepute în proces sunt greu de înțeles. Pentru a fi totul cât se poate de clar, precizăm că procesul este definit de Codul Mondial Anti-Doping, stabilit de Agenția Mondială Anti-Doping și Programul de Tenis Anti-Doping.
Modul în care ne ocupăm de un dosar nu se schimbă în funcție de numele jucătorului implicat. Modul în care se desfășoară un caz este determinat numai de circumstanțe, fapte și elemente științifice. În cazul lui Sinner, înțelegem că recursul se concentrează pe interpretarea și aplicarea regulilor de către tribunalul independent, cu scopul de a stabili ce nivel de culpă, dacă este cazul, se aplică jucătorului, mai degrabă decât investigarea de către ITIA a faptelor și elementelor științifice”, se arată în comunicat.
Gazetta dello Sport, verdict despre cazurile celor doi tenismeni
Recent, Gazetta dello Sport a analizat cele două cazuri și a ajuns la concluzia că au existat diferențe importante, susținând decizia luată de ITIA. Lui Sinner i-ar fi fost mai ușor să evite suspendarea datorită farmacistului din staff-ul său, în vreme ce Simona Halep nu a colaborat cu un specialist în medicamentație.
„Halep, prin avocații săi, a reușit să demonstreze că Roxadustat era conținut într-un nou supliment pe care l-a luat în timpul US Open 2022 și achiziționat de la kinetoterapeutul ei, recomandat de antrenorul Academiei Mouratoglou și antrenorul ei la acea vreme, Patrick Mouratoglou.
A fost, așadar, un aport involuntar, deoarece jucătoarea nu știa că suplimentul este contaminat. În recurs s-a constatat că aceasta nu a încercat să îmbunătățească performanța prin substanța interzisă, ci a fost făcută responsabilă pentru lipsa de atenție față de ceea ce i-a acordat kinetoterapeutul. Sentința privind lipsa de competență medicală a personalului Simonei Halep și comportamentul său neglijent în luarea unui supliment, evident, nu se aplică în cazul lui Jannik Sinner ”, au remarcat, printre altele, italienii.