Ivo Karlovic: ,,Nu-mi aduceam aminte nici cum mă cheamă”

Ivo Karlovic (167 ATP / 34 de ani) se pregătește intens să joace în fața lui John Isner în Hall of Fame Tennis Champonships, mai exact în sferturile ce se vor desfășura vineri. Croatul a intrat în sferturi după ce a trecut de canadianul Vasek Popisil în trei seturi, 6-1, 1-6, 6-3. Următorul lui adversar va fi campionul John Isner, care a reușit să câștige confruntarea cu Adrian Mannarino, 6-0, 7-6 (9-7). ,,Am fost obosit. Nu mă simt foarte bine din punct de vedere fizic, pentru că am fost absent ceva vreme, așa că fiecare meci este mai greu acum, dar, din fericire, aceste coborâșuri vor fi mai rare pe măsură ce timpul va trece, a spus Karlovic pentru site-ul oficial ATP. Tenismenul a mai povestit cu ce probleme de sănătate s-a confruntat în urmă cu ceva timp.

,,Nu-mi mai este frică”

Karlovic a povestit pentru ATP despre clipele crunte prin care a trecut odată cu primele simptome ale meningitei (o inflamație a membranelor de protecție care învelesc creierul și măduva spinării, cunoscute sub denumirea colectivă de meninge). Croatul care, în luna aprilie a acestui an, s-a retras o perioadă, a spus: ,,Chiar nu am crezut că mă voi mai întoarce pe teren, deci pot să spun că vorbim despre un sentiment foarte frumos, iar stresul pare a fi mai puțin simțit decât de obicei. Iau ca pe un bonus faptul că am ajuns până în sferturi. Mă simt foarte bine.

,,M-am trezit și nu îmi mai simțeam brațul”, a spus jucătorul de 34 de ani. ,,Soția mea m-a întrebat, mai apoi, ceva ce nici nu-mi amintesc. Imediat după asta au sosit medicii. Aceștia mi-au dat câteva medicamente și mi-am revenit. După ce au plecat, însă, am început să am o durere foarte puternică de cap, așa că m-am dus la spital de urgență.” A ieșit din spital după o oră, însă acesta a povestit că amorțeala și durerea au revenit. Nu își mai aduce aminte, însă, ce s-a întâmplat după asta.

,,Doctorii nu știau dacă o să mă tratez”

Doctorul care l-a tratat pe jucător nu i-a mai promis nimic, șansele de recuperare fiind mici. ,,Nu au știut dacă mă vor mai recupera vreodată 100%. Am fost inconștient pentru multă vreme. Nu mai știam cum mă cheamă sau în ce an ne aflăm. Aveam și niște dureri foarte mari. Mâna dreaptă și partea dreaptă a feței îmi erau amorțite în totalitate.”

Karlovic și-a făcut debutul într-un turneu de Grand Slam în 2003, atunci când a trecut de Lleyton Hewitt în prima rundă

Articol scris de Mădălina Tătaru

Publicat: 11 07. 2013, 20:05
Actualizat: 11 07. 2013, 23:50