Janko Tipsarevic a câștigat primul meci disputat după 17 luni de pauză

Janko Tipsarevic a câștigat primul meci disputat după 17 luni de pauză
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenismenul sârb Janko Tipsarevic, fost ocupant al locului 8 ATP, a revenit cu o victorie în competiții după o absență de pe teren de 17 luni, cauzată de o accidentare la piciorul stâng, care a fost aproape să-i pună capăt carierei, informează site-ul oficial al ATP.

Tipsarevic a salavat, marți, două mingi de meci, în victoria dramatică pe care a obținut-o, cu scorul de 6-4, 3-6, 7-6 (7), în fața brazilianului Guilherme Clezar, locul 186 ATP, venit din calificări, în turul întâi al turneului de la Houston.

Sportivul sârb nu a acuzat probleme fizice pe parcursul celor două ore și 38 de minute pe care le-a petrecut pe teren în acest meci.

„În mintea mea, nu am simțit că am fost departe de teren atât de mult timp. Am simțit că a fost un meci pe care trebuie să-l câștig. Am fost pregătit fizic. Nu am avut încredere, dar probabil că am demonstrat altceva salvând două mingi de meci cu lovituri câștigătoare de dreapta. Aș fi fost trist dacă nu aș fi câștigat. Simt dureri peste tot, dar piciorul este bine„, a declarat Tipsarevic.

Anterior, el a disputat ultimul meci în octombrie 2013, la Valencia. De atunci, el a sferit mai multe intervenții chirurgicale la picior. Tipsarevici, fără clasament în acest moment, a primit un wild card pentru a evolua la Houston. În turul al doilea, el îl va întâlni pe columbinaul Santiago Giraldo, locul 32 ATP și cap de serie numărul 5.

Tenismanul în vârstă de 30 de ani a câștigat patru turnee în carieră, Chennai (2013), Stuttgart (2012), Moscova și Kuala Lumpur (2011).

Mediafax

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu:
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu: "L-am întrebat cum a gândit. El nu…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×