Jankovic a dezvoltat un adevărat complex „Halep”. Simona a făcut-o să plângă în primăvară, iar sârboaica nu pare mental capabilă să se ridice la nivelul campioanei noastre

Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (3), 6-2, pe spotiva rusă Anastasia Pavliucenkova, locul 34 WTA, calificându-se în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati. În penultimul act, campioana noastră va da piept cu Jelena Jankovic, care a dezvoltat un adevărat „complex Halep”.

Simona Halep (23 de ani) și Jelena Jankovic (30 de ani) s-au întâlnit de șase ori în carieră, jucătoarea din Constanța impunându-se în ultimele cinci partide. În ultimele două meciuri dintre cele două sportive, Halep a câștigat, în acest an, la 22 martie, în finala turneului de la Indian Wells (SUA), cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4, și săptămâna trecută, în turul al doilea al Rogers Cup, cu 6-3, 6-4, când a declarat că a jucat cel mai bun meci al său din 2015.

Din punct de vedere al moralului, așadar, Simona e mare favorită, sârboaica nereușind să îi facă față în primul rând din punct de vedere mental. Presiunea la care e supusă Jankovic în duelurile cu sportiva noastră a fost mai evidentă ca oricând în primăvară, la capătul finalei de la Indian Wells. Atunci, cuibărită la pieptul mamei, sârboaica părea mulțumită că a încheiat un meci de coșmar, în care a trecut de la extaz la agonie. S-a lăsat pradă emoțiilor zeci de secunde, consolată de mama sa, care nici ea nu părea să înțeleagă ce anume în jocul Simonei a destabilizat-o atât de tare pe Jelena.

De ce e Halep favorită

Halep pornește ca mare favorită (bookmakerii o cotează cu 1,45/1 să se califice în ultimul act), prin prisma formei de moment. Simona ocupă locul 3 în clasament și are deja 3 titluri WTA în 2015 (Shenzhen, Dubai și Indian Wells). După câteva luni în care nu s-a regăsit, campioana noastră a luat o pauză și a revenit cu bateriile încărcate la maximum în America de Nord. În acest moment, Halep pare să se apropie de nivelul optim al tenisului, iar din punct de vedere mental este indestructibilă. De partea cealaltă, Jankovic, în ciuda experienței și palmaresului bogat (13 finale de turnee Premier Mandatory, dintre care 6 câștigate), poate fi catalogată ca una dintre cele mai mari surprize ale sezonului. Jelena a fost chinuită de accidentări în ultimul timp, fapt pentru care nu mai reușise până în primăvară o finală din luna aprilie 2014, la Bogota (3-6, 4-6 cu Caroline Garcia). Chiar dacă ușor-ușor a acces în ultima perioadă în fazele finale ale unor turnee, presiunea este una uriașă pe umerii sârboaicei.

Va fi o dispută spectaculoasă

Halep și Jankovic sunt două sportive cu o deplasare fantastică în teren și care dețin o lovitură de temut: reverul cu două mâini. Mats Wilander, expertul Eurosport, vorbește cu fiecare ocazie la superlativ de backhandul româncei, pe care îl compară cu cel al liderului mondial din circuitul masculin: „Halep este varianta feminină a lui Djokovic”, a fost remarca suedezului câștigător a 7 titluri de Grand Slam. Jankovic se bazează în aceeași măsură pe rever, considerat cel mai bun din lume în anii de grație ai sârboaicei. Nu a fost mai prejos nici în această săptămână, Jelena realizând în drumul spre penultimul act numeroase lovituri câștigătoare cu arma ei preferată.

Sârboaica antrenată de doi români

Simona o conduce pe Jelena cu 5-1 la meciurile directe, dar una dintre întâlnirile dintre cele două a fost una specială. În timpul meciului din optimile Australian Open, pierdut cu 6-4, 2-6, 6-0, Jankovic l-a avut în lojă pe Andrei Mlendea, tehnicianul care se despărțise recent de Halep. Andrei a fost omul din spatele ascensiunii constănțencei, pe care a antrenat-o în prima jumătate a anului 2013. Colaborarea dintre cei doi nu a fost una de lungă durată, Mlendea acuzând-o pe Halep că l-a demis prin intermediul unui sms. Fostul jucător de tenis a semnat apoi un contract cu Jankovic, care s-a încheiat în 2014. Jucătoarea din Belgrad este antrenată în prezent de fratele ei, Marko. Liderul mondial din 2008 a lucrat cu un alt român în sezoanele 2011 și 2012, Andrei Pavel, în prezent căpitanul echipei României de Cupa Davis.

  • La Cincinnati, în cealaltă semifinală vor evolua americanca Serena Williams, locul 1 WTA, și ucraineanca Elina Svitolina, locul 20 WTA și cap de serie numărul 14.
  • Calificarea în penultimul act al Western&Southern Open este recompensată cu un premiu de 120.500 de dolari și cu 350 de puncte WTA.
  • Prin accederea în penultimul act, Simona Halep a obținut cea mai bună performanță a ei la Western&Southern Open. În cazul în care va ajunge în finală la Cincinnati, Halep va reveni pe locul 2 WTA, depășind-o pe rusoiaca Maria Șarapova.
  • Locul 2 în clasamentul WTA de săptămâna viitoare este important la stabilirea capilor de serie pentru ultimul Grand Slam al anului, US Open, competiție care va începe la 31 august. A doua favorită va avea certitudinea că nu o va întâlni înaintea finalei pe americanca Serena Williams.

Halep – Jankovic se joacă sâmbătă noapte, începând de la ora 03:30. Partida poate fi urmărită în format LIVEBLOG pe ProSport

Publicat: 22 08. 2015, 12:01
Actualizat: 22 08. 2015, 12:03