Jankovic va termina anul pe primul loc

Jucătoarea sârbă de tenis Jelena Jankovic și-a asigurat menținerea pe primul loc în clasamentul mondial până la finalul anului, poziție ocupată, în 2008, de cinci sportive. Jankovic are garanția locului întâi în clasament, indiferent de rezultatele Mastersului de la Doha, ultimul turneu al sezonului, care le va reuni pe cele mai bune opt jucătoare din lume, în perioada 4-9 noiembrie.

Cu 4555 de puncte, Jankovici le devansează în ierarhia WTA pe Dinara Safina (Rusia, 3782 puncte) și Serena Williams (SUA, 3716 puncte). Jelena Jankovic, în vârstă de 23 de ani, a câștigat recent trei titluri consecutive, la Beijing, Stuttgart și Moscova. În acest an, ea s-a impus și la turneul de la Roma, în luna mai.

„Acest an a fost extraordinar pentru mine. Să câștig patru turnee WTA, 60 de meciuri și să ajung în două semifinale (Australian Open, Roland Garros) și într-o finală de Grand Slam (US Open) este un vis devenit realitate. Am muncit mult în acest an și numărul unu este unde doresc să mă aflu și să rămân”, a declarat Jankovici.

Sportiva sârbă s-a mai aflat pe prima poziție a clasamentului mondial la 11 august, timp de o săptămână, și la 6 octombrie, după titlul obținut la Stuttgart. În 2007, ea a terminat anul pe poziția a treia.

Publicat: 26 10. 2008, 10:32