Jaqueline Cristian, în finala de dublu de la turneul ITF de la Pereira
Perechea Jaqueline Adina Cristian/ Laura Pigossi (România/Brazilia), cap de serie numărul 1, s-a calificat în finala probei de dublu la turneul ITF de la Pereira (Columbia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Jaqueline Cristian și Laura Pigossi au trecut în semifinale de cuplul american Stephanie Nemțova/Karina Kristina Vyrlan, scor 6-0, 6-0, după 40 de minute de joc.
În finală, Cristian și Pigossi vor întâlni perechea Maria Fernanda Herazo Gonzalez/Daniella Roldan (Columbia/SUA), favorită numărul 2.
Jaqueline Cristian este calificată și în semifinale la simplu, unde o va întâlni pe Victoria Bosio din Argentina, principala favorită.