Jaqueline Cristian s-a oprit în sferturi la UniCredit Iași Open. Anca Todoni și Irina Bara, eliminate în semifinale la dublu

După două ediții cu câte cel puțin o finalistă, în acest an România rămâne fără reprezentantă în fazele finale ale turneului WTA 250 UniCredit Iași Open, dotat cu premii totale de 232.244 de euro și 250 de puncte WTA.

Jaqueline Cristian, 26 de ani, locul 66 WTA și favorită 3, s-a oprit în sferturile de finală ale turneului de la Iași după ce a fost învinsă în minimum de seturi de favorita 5, Elina Avanesyan, 21 de ani, numărul 75 mondial, scor 7-5, 6-4.

Început miercuri seară, meciul a fost întrerupt după 14 minute, din cauza ploii și s-a reluat joi dimineață, de la scorul de 2-0 pentru Avanesyan în primul act.

Game-ul 9 al setului doi, cel mai dramatic al turneului!

Avanesyan a început mai bine și joi, s-a distanțat la 4-1 și a servit pentru 5-1, dar Jaqueline, susținută frenetic de public, a reușit să revină și să egaleze la cinci. Avanesyan a reușit în cele din urmă breakul și a închis setul cu 7-5.

Setul secund a început cu un break al Elinei, Jaqueline a revenit și a egalat, dar la 1-2 și-a pierdut din nou serviciul.

Avanesyan a mers cu două game-uri în față până la 5-3, când s-a consumat cel mai lung și mai dramatic joc al turneului. Jaqueline a anulat cinci mingi de meci ale adversarei, după care a fructificat a cincea minge de game și s-a apropiat la 4-5. A urmat însă ultimul joc al setului și al meciului, Avanesyan reușind să închidă meciul cu a șasea minge de care a beneficiat. 7-5, 6-4 scor final pentru Avanesyan, care va juca în semifinale cu Chloe Paquet, din Franța, 30 de ani, locul 115 WTA, în al treilea meci de pe Terenul Central, după timpul de odihnă necesar Elinei.

Jaqueline rămâne astfel cu cele două sferturi consecutive, la Palermo și Iași, iar în câteva zile va debuta la Jocurile Olimpice de la Paris.

Tot joi dimineață, perechea română Irina Bara / Anca Todoni a fost învinsă în semifinalele probei de dublu de cuplul favorit 2 format din Alexandra Panova și Yana Sizikova, scor 6-4, 6-4.

Publicat: 25 07. 2024, 15:23