Amanda Anisimova a câștigat, duminică, la 17 ani, primul titlu WTA al carierei, la Bogota, în Columbia. Tehnic vorbind, Anisimova este încă junioară. Practic, ea este jucătoare profesionistă cu acte în regulă, ajunsă deja, cu un salt de 22 de poziții, în buza Top 50, pe locul 54 WTA. „Este ceva imens. Este un obiectiv imens atins, după câte obstacole am avut de depășit în această săptămână. Nu cred că am jucat vreodată atâtea meciuri de trei seturi într-o singură săptămână (4 dintre cele 5 victorii în drumul spre trofeu au venit în set decisiv). Asta mă ajută mult la capitolul forță mentală. Evident, primul titlu WTA îmi aduce multă încredere și, sper eu, și ceva experiență pentru restul sezonului de zgură„, a transmis Anisimova la finalul meciului.
Americanca de origine rusă a revenit în finală după pierderea primului set, pentru a se impune în fața australiencei Astra Sharma, 4-6, 6-4, 6-1. Jucătoarea care s-a remarcat în primăvara lui 2018 cu victorie în fața Petrei Kvitova și un parcurs până în optimi la Indian Wells, a trecut de Sabalenka la Australian Open 2019, iar aum a câștigat trofeu pe zgură, deși, din cauza unei accidentări la picior, a ratat sezonul de zgură 2018, iar ultimul meci oficial pe roșu îl jucase în urmă cu aproape doi ani. Acum, Anisimova este deja o confirmare în circuit. Ea va împlini 18 ani abia pe 31 august.
O altă poveste adolescentină de succes în săptămâna a doua a lunii aprilie. Via Polonia, pe ruta bătătorită de Agnieszka Radwanska,
Iga Swiatek, care va împlini 18 ani pe 31 mai, a corectat un record național, devenind cea mai tânără jucătoare din Polonia ajunsă în Top 100. Cu o finală jucată la Lugano, Swiatek a urcat direct pe locul 88 WTA, de pe 115.
Între timp, prin România, se dă războiul supraviețuirii prin „furcile caudine”
În continuare, România nu are nici măcar o jucătoare de 18 ani sau sub 18 ani care să puncteze în clasamentul WTA.
Duminică, Jaqueline Cristian, una dintre cele mai promițătoare tinere tricolore, a câștigat un turneu W25 la Tunis, în Tunisia. Are 20 de ani și va împlini 21 în timpul celei de-a doua săptămâni de întreceri de la Roland Garros, pe 5 iunie. Turneul câștigat de ea se înscrie în categoria cea mai de jos a piramidei care alcătuiește acum circuitul profesionist (după ce ITF-ul a scos din rândul competițiilor care oferă puncte WTA turneele de 15.000 de dolari).
Chiar și așa, titlurile din seria 25.000 nu sunt prea dese pentru sportivele noastre. Șansele ca Jaqueline să ajungă în săptămâna a doua a Roland Garros-ului sunt la același nivel cu șansele de a pătrunde, de pe locul 238 mondial, pe tabloul principal.
„La noi, jucătoarele apar, mai mult decât să spunem că avem un sistem care să le creeze„
Marius Comănescu a tras câteva concluzii, pentru ProSport. „Pe tinerele jucătoare de la noi încă nu le vedem. Avem potențial, întotdeauna am avut potențial. Ele apar așa, într-o ciclicitate. Cred că la noi jucătoarele apar, mai mult decât să spunem că avem un sistem care să le creeze. Poate că ar fi bine să ne gândim la chestia asta, la faptul că avem un număr destul de mare de jucătoare de nivel bun acum și să găsim o variantă, toți cei implicați – Federație, antrenori, toți care pot să dea o mână – să avem o coerență, o linie, un sistem, care să producă oareum la fel. Dar, e greu să produci la fel cu țările foarte mari din tenis, altfel este o ciclicitate. Undeva se mai rupe, apoi se mai reia firul și tot așa„, ne-a declarat cel care, în prezent, lucrează cu Irina Bara (24 ani, locul 188 WTA).
Firicel Tomai, un alt nume greu din rândul antrenorilor români din tenis, duce mai departe analiza. „Vine destul de greu din urmă în România, pentru că a scăzut foarte mult numărul jucătorilor legitimați. Acum 10 ani erau în jur de 8000 de jucători legitimați, iar acum sunt până într-o mie. 800-900. La băieți stăm destul de rău, este un băiat, Nicolas Ionel, care e promițător, apoi mai avem doi-trei băieți promițători, Papoe Radu, Popeangă Dragoș. Filip Jianu, Nini Dica. Sunt câțiva jucători interesanți, dar problema e că trebuie să treacă granița dintre ITF și ATP, ceea ce este și foarte greu. Și matematic, și cum vreți dumneavoastră să o luați, procentul e foarte mic de reușită.
Bine ar fi să reușească majoritatea sau toți, dar sunt niște furci caudine foarte dure acolo. Rămâne de văzut ce vor face în următorii 2-3 ani. Și Copil, cu un talent foarte mare și calități foarte bune, s-a chinuit mult să ajungă în prima sută și la o vârstă destul de întârziată a reușit. La fete, iarăși, nu mai avem generația pe care am avut-o acum câțiva ani, cu Halep, cu Begu, cu Niculescu, cu toate fetele astea. Avem puține fete – deocamdată putem spune Jaqueline, Ruse, dar ele, de câțiva ani, cam stau pe la locul 200 și în tenisul ăsta profesionist, dacă nu urci în fiecare an, nu e un semn prea bun. Ar fi bine, dacă faci ce trebuie sau dacă îți faci treaba, să urci constant în clasament„, spune Firicel Tomai pentru ProSport.
„Fetele acestea, de 17, 18 ani pe care le vedem sus sunt niște excepții. Uitați-vă la Vondrousova, care a bîtut-o pe Halep. Este foarte dotată. Pe lângă faptul că e stângace – ceea ce, sigur, nu este foarte important, dar ajută foarte mult, are un fizic foarte bun, are îndemânare, are un joc foarte elaborat. Nu poți ajunge acolo dacă nu ai niște lucruri speciale și aparte. În România, deocamdată, în afară de Halep, ca să fim sinceri, nu a fost nicio jucătoare care să reușească foarte repede și să urce foarte sus în clasament. Pentru asta, ai nevie de calități de excepție. Simona le are și le-a avut”, spune Tomai.
Un coleg făcea o analiză și anunța, oarecum, o schimbare în tenisul românesc. Spunea că, la nivel de juniori, sunt mai bine clasați în acest moment băieții, decât fetele. Vi se pare că este momentul în care se face o astfel de schimbare și în care vom începe să avem mai mulți băieți? Nu, nu, nu contează lucrul ăsta. Este adevărat, sunt mai bine poziționați, dar nu asta contează. La băieți e mult mai greu să reușești la ITF decât la fete. La băieți poți fi locul 10 ITF și la fete 50 ITF, dar tot e mai greu să reușești spre ATP și prima sută ATP, decât la fete să reușești în prima sută.
ITF a schimbat regulile pentru juniori, pentru tranziție în acest an. Teoretic, modificările sunt făcute pentru a ajuta juniorii și tinerii jucători. Din perspectiva unui antrenor care acum se concentrează acum pe acest segment, de creștere de talente, cum se percep aceste schimbări – ajută, nu ajută, încurcă? Sunt mai multe dezavantaje decât avantaje. Ce ajută este că se încearcă și se va reuși oarecum curățarea tenisului de către jucătorii care puneau pariuri, care jucau pentru bani – erau multe cazuri de jucători care preferă să ia o sumă de bani minimă sau majoră, sau cum o fi ea, ca să lase pe altcineva să meargă mai departe. Dar, pe de altă parte, dezavantajează foarte mult tenisul, pentru că cei care nu au bani nu mai pot să facă tenis. Ajung foarte greu să joace turnee, au nevoie de bani mult mai mulți. Cluburile care organizează turneele astea mai mici, ITF, de 15.000, reducându-se mult numărul sportivilor care veneau cu un antrenor, un părinte ș.am.d, acuză reduceri mari financiare și nu este spre avantajul jucpătorilor de tenis. M-am gândit la o variantă, că, probabil, tenisul ăsta mondial, care e condus de puteri mari, cum e America, sau Anglia sau Franța, ar încerca să ajute jucătorii lor – în sensul că, ei dispun de bani, de echipamente și, atunci, preferă, pe undeva, să rămână jucătorii lor la profesioniști, jucători care au bani, față de cei din țările mai slab dezvoltate – care, culmea, de multe ori fac rezultate, dar îi încurcă și nici nu au bani. Astfel, apar cei din țările slab dezvoltate care mai au bani și apelează la alte tertipuri, cu pariuri, ceea ce lasă o amprentă urâtă asupra tenisului mondial.
Se spune însă că un sportiv dintr-un mediu mai sărac este mai flămând de performanță. Era un clișeu favorit în sportul românesc, pe vremeuri. Se spunea că pe burta goală tragi ca nebunul… Este adevărat, dar sportivul ăla trebuie să știe că are o stabilitate, are un antrenor, un mic sponsor sau un ajutor financiar care să îl susțină, să îl ajute să reușească într-o anumită perioadă de timp, câteva luni, un an. Când nu ai treaba asta, chiar asta e problema – ți-e foame să mănânci masa următoare, nu ai o rachetă, iar atunci tentațiile sunt mari când ai posibilitatea, să spunem, dacă pierzi un meci la un turneu și apoi să mergi la încă patru. Dacă ai minimum necesar să elimini tentațiile astea, murdare, sigur că e o soluție. Reușesc cei flămânzi, dar e greu să reziști. pentru că tentațiile sunt mari – fiecare vrea un I-phone, fiecare vrea o tabletă, vrea să meargă la un turneu. Atenție – nu generalizez, nu toată lumea face chestia asta, dar sunt mulți, mulți jucători. Mulți nedescoperiți.
Ați putea să ne dați un procent, la nivel de circuit? La nivel de circuit, ITF – despre asta vorbim, că la ATP este altfel, ar putea fi 20%. În anii trecuți, așa aș estima. De trei ani, comisia a început să se intereseze mai mult de aceste lucruri neplăcute, ascultă telefoane și s-au mai liniștit lucrurile. Dar din 2005-2006 până în 2014, a fost vârful necurat.
Vi s-a întâmplat la un moment dat să refuzați să lucrați cu un jucător sau cu o jucătoare pentru că suspectați că s-ar fi lăsat pradă unor astfel de tentații? Da. Dar ideea e că nu ai dovadă că se întâmplă chestia asta. Am avut jucători despre care am auzit că ar fi apelat la metode prin care să câștige mai ușor anumite meciuri și i-am spus ce se aude, părerile din exterior. Sigur, respectivul a spus că nu e adevărat ce se vorbește. Adevărul nu știi unde este, pentru că nu ai o dovadă oficială, nu poți să acuzi pe nimeni. Dacă aș fi asistat la așa ceva, aș fi fost martor, ar fi fost dezgustător. Nu mai poți să continui.
Ca antrenor de juniori, există o dilemă, un conflict, între nevoia de a învăța jucătorul să execute loviturile extrem de corect, ca la manual, și a nu pierde acea doză de deiversitate? Pentru că vin asiaticele și ne arată că poți să joci tenis și cu un forehand cu două mâini, se poate juca tenis și cum o face Monica Niculescu. Există o dilemă pentru antrenor – cât corectezi niște lovituri tehnic incorecte? Depinde de fiecare antrenor. Fiecare școală de tenis are altă filosofie. Școala franceză de tenis – se știe – nu pune deloc accent și nu dă mare importanță tehnicii. Ei lasă fiecare jucător să joace așa cum se simte el bine și cum găsește mai ușor modalitatea de a juca. Drept exemplu, la francezi, fiecare joacă în alt fel: Gasquet are o dreaptă foarte ciudată și un rever dificil, Gilles Simon joacă cu totul altfel, Tsonga e un jucător de forță. Erau și jucătorii mai micuți de statură – ca Santoro. La ei, jucătorii sunt creativi.
În anumite țări nu se prea merge pe creativitate, cum sunt asiaticii. Ei știu să lucreze, să repete și să repete și, prin exercițiu, să devină niște roboți mai buni, mai performanți, care să îi bată pe cei cu creativitate. Tenisul diferă de la suprafață la suprafață. Pe hard consider că poți face treaba asta mecanizat. Pe zgură, pe iarbă – lucrurile devin diferite. Dar, fiecare antrenor are, undeva, o filosofie a lui, are lucurile pe care pune accent foarte mult și acolo depinde de fiecare cum vede modul de a juca tenis. Evident, depinde și de jucător, pentru că tu poți să încerci să corectezi anumite lucruri, dar sunt jucători foarte refractari, care nu acceptă și atunci nu are rost să forțezi lucrurile. Până la urmă, există o alchimie între jucător și antrenor, în care trebui să găsești modalitatea cea mai bună și cel mai important esteca jucătorul să se simtă bine pe teren, să nu îi iei plăcerea de a juca, să nu devină un robot care să nu mai știe să creeze și să gândească pe teren.
„Pentru mine, tehnica e cel mai important lucru, pentru că economisește foarte mult consum de energie, te încarcă și îți dă plăcerea de a juca. Dar, în momentul în care identific un jucător care are o inteligență naturală de a juca și care știe să joace tenis pe teren deștept, atunci tehnica intră pe planul doi” Firicel Tomai
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER