Jucătorii de tenis nu au dată de expirare. Trei lucruri de reținut după victoria Laurei Siegemund la Stuttgart, sportiva anonimă până la 26 de ani și care acum o învinge pe Halep

  • Laura Siegemund a urcat pe poziția 30 WTA după titlul câștigat la Stuttgart, duminică, la capătul finalei dramatice cu Kristina Mladenovic, scor 6-1, 2-6, 7-6(5).

Americanii ar spune simplu: „she stole the show”. Lumea tenisului era pregătită, în ultima săptămână din aprilie, pentru o declarație puternică a Mariei Șarapova, la revenirea rusoaicei în circuit. Aștepta și o tresărire de orgoliu și o primă replică substanțială în sezon din partea nemțoaicei Angie Kerber, cea care încă baleiază între primele două poziții în clasamentul WTA, deși se luptă de una singură, nereușind după mai bine de două luni să iasă din umbra unei jucătoare care va rămâne până la finalul anului cu două turnee disputate (Serena Williams). Lumea tenisului mai urmărea și reacția Simonei Halep, pe suprafața favorită, după un scandal iscat în Fed Cup de Ilie Năstase, care risca să o atragă într-un vârtej. Lumea tenisului nu era însă pregătită ca proragonista săptămânii să fie Laura Siegemund.

Jucătoarea germană a reușit să îi ia prim-planul Șarapovei, în săptămâna în care cea mai marketabilă sportivă din tenis a revenit pe teren după o suspendare de 15 luni. Nu este deloc puțin lucru. Rezidentă la Stuttgart, Siegemund a dat prima lovitură în turneul „de casă” în 2016, atunci când de pe locul 71 WTA ajungea să dispute finala turneului. În 2017, Siegemund a făcut-o și mai lată: a bătut trei jucătoare de Top 3 la rând (Kuznețova, Pliskova și Halep) și a ridicat trofeul deasupra capului. Deja, Laura Siegemund, jucătoare de 29 de ani, nu mai arată ca o stea căzătoare a circuitului, ci pare o jucătoare care și-a găsit locul în tenis mai târziu.

  • ProSport vă prezintă trei idei de reținut după succesul Laurei Siegeumnd, cea care poate fi considerată, în acest moment, un model alternativ de reușită în tenis. 


1. Jucătorii de tenis nu au dată de expirare

Laura Siegemund părea doar una dintr-un milion de jucătoare destinate eșecului: înainte de a împlini 26 de ani, Siegemund câștigase doar șase partide în circuitul WTA – cumulând probele de simplu și dublu! Iar asta se întâmpla într-o țară și într-o perioadă în care standardele erau foarte sus, fanii tenisului din Germania având încă pulsul ridicat de la succesele îmbătătoare ale lui Steffi Graf, fenomenala lor campioană retrasă în 1999.

La simplu, graficul de performanțe al Laurei Siegemund arăta, până la startul lui 2014, și mai dramatic: patru victorii, în șapte ani.

Potrivit site-ului WTA, Laura Siegemund este jucătoare profesionistă de tenis începând cu 2006, atunci când, în luna mai, juca în proba de dublu a turneului de la Berlin. Adică de la 18 ani. Până la 21 de ani însă, Siegemund nu a jucat vreun turneu WTA, la simplu. Prima ei tentativă de a intra în tenisul mare, în proba individuală, a fost în 2009, atunci când Laura se înscria pe tabloul de calificare de la US Open: a pierdut fără să poată emite vreo pretenție, 3-6, 4-6, la Koukalova. Abia la 23 de ani, Siegemund a spart gheața în circuitul WTA și a câștigat un prim meci într-un turneu WTA, în calificări, pe zgura de la Estoril (2011, Portugalia). A câștigat trei meciuri, apoi a revenit în circuitul ITF. S-a zbătut pe alocuri în tenisul mic, a și câștigat cinci titluri ITF, la simplu (Horb și Ratingen – Germania, 2012, Jackson – SUA, Lenzerheide – Elveția și Stuttgart-Vaihingen, Germania – 2013), dar pasul spre turneele cu vizibilitate din tenisul feminin întârzia.

În 2014, la 26 de ani, Siegemund a început să bată la porțile turneelor WTA și ale turneelor de Mare Șlem, în mod sistematic, câștigând astfel 12 meciuri de simplu, indexate ca victorii WTA, între care una pe tabloul principal de la Bastad. Doi ani mai târziu, nemțoaica bifa deja prezențe consecutive pe tablourile principale ale turneelor și după o finală de vis pe terenul indoor de zgură de acasă, de la Stuttgart, își trecea numele pe lista de jucătoare cu titluri WTA, la Bastad.

2. Jocul agresiv este cel care furnizează marile surprize. Scurtele, cireașa nou-adăugată pe tortul Laurei Siegemund

Laura Siegemund a făcut spectacol pe terenul central de la Stuttgart. Chiar dacă, este clar, condițiile indoor, publicul de acasă și amintirile victoriilor din urmă cu un an i-au dat aripi Laurei, nemțoaica a câștigat cu un plan de joc foarte agresiv. Într-un interviu pentru site-ul WTA acordat la finalul turneului, a 30-a jucătoare a lumii a explicat: „Cred că meciul cu Pliskova mi-a arătat mie că pot juca cu adevărat foarte agresiv. Drop-shot-urile (n.r. – scurtele) sunt un element important pe care l-am adăugat în jocul meu, publicul le iubește și efectele se văd. Dar eu sunt o jucătoare foarte agresivă și trebuie să îmi amintesc tot timpul acest lucru. Este un mare plus pentru planul meu de joc. Încă îmi caut reperele pentru jocul agresiv, încă îmi caut acel nivel de agresivitate totală – iar acesta este obiectivul meu pentru următoarele turnee. Am văzut că această tactică funcționează în fața jucătoarelor de top și voi continua să antrenez acest aspect, să îmi demonstrez mie că pot face acest lucru în timpul meciurilor„, a explicat Siegemund.

3. Un nou punct de atracție în programul turneelor. Promovează Siegemund pe arenele mai importante?

„Cred că sunt un adversar periculos pentru oricine în acest moment. Sunt foarte concentrată. Sunt o jucătoare care pune mare preț pe tactică, știu să speculez diferitele aspecte ale jocului, îmi planific mutările și uneori, îmi și iese„, a afirmat Siegemund, la Stuttgart.

Potențialul Laurei Siegemund depășește planul pur sportiv. Pozitivă, cu zâmbetul pe buze, Laura Siegemund este o prezență interesantă pe teren, care rămâne pe retină, având potențialul de a ține spectatorii în arenă la meciurile ei. Cu un look aparte, care împrumută șosetele înalte din garderoba americancei Mattek-Sands și aerul chic al ținutelor – în caracterul celor promovate de Venus Williams, fără a te face însă să te întrebi dacă nu cumva a încurcat podiumul de modă cu terenul de tenis, Laura Siegemund ar putea apărea mai des pe arenele mari ale turneelor de tenis.

de Cezara Paraschiv

Publicat: 01 05. 2017, 15:41
Actualizat: 01 05. 2017, 17:20