Julien Benneteau a anunțat lotul Franței pentru meciul din semifinalele Fed Cup cu România! Scandalul din interiorul echipei, lăsat la o parte

Antrenorul echipei de Fed Cup a Franței, Julien Benneteau, a anunțat lotul pentru întâlnirea din semifinalele competiției împotriva României. Meciurile vor avea loc în weekendul 21-22 aprilie, la Rouen, Franța.  

Citește și: De ce jucăm semifinala Fed Cup în deplasare: adevăratul motiv și mecanism aplicat în cazul partidei Franța – România

Astfel, din lotul Franței fac parte: Caroline Garcia (25 de ani, 21 WTA), Kristina Mladenovic (25 de ani, 63 WTA), Alize Cornet (29 de ani, 54 WTA) și Pauline Parmentier (33 de ani, 53 WTA). Imediat după întâlnirea din sferturi, în echipa Franței a izbucnit în scandal, despre care presa din Hexagon a vorbit pe larg. Kristina Mladenovic a avut mai multe nemulțumiri la adresa Carolinei Garcia și a căpitanului-nejucător Julien Benneteau. Detalii aici

🇫🇷 Introducing the French #FedCup team for their semifinal clash with Romania… pic.twitter.com/slSSCcWBg4

De cealaltă parte, Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al României, le-a selecțioant pe Simona Halep (3 WTA simplu), Mihaela Buzărnescu (32 WTA simplu), Irina Begu (70 WTA simplu), Monica Niculescu (138 WTA simplu) și Raluca Olaru (36 WTA dublu).

Cele două echipe, România și Franța, s-au mai întâlnit o singură dată în istorie, la Cleveland, în 1976, în Statele Unite, pe teren neutru.

 

Publicat: 08 04. 2019, 13:00
Actualizat: 08 04. 2019, 15:00