Jurnalistul apropiat de Simona Halep dezvăluie planul imediat al româncei, după victoria de la TAS! A luat decizia
Un jurnalist din anturajul Simonei Halep a dezvăluit ce planuri de viitor are sportiva după succesul la TAS! Jucătoarea din Constanța are un nou obiectiv.
Fostul lider WTA nu putea primi o veste mai bună decât cea venită direct de la TAS. Marți, judecătorii tribunalului din Elveția au hotărât că se impune reducerea de la 4 ani la 9 luni a suspendării primită de Simona Halep în dosarul de dopaj instrumentat anterior de tribunalul Sport Resolutions.
Jurnalistul apropiat de Simona Halep dezvăluie planul imediat al româncei
Dragoș Suciu a dezvăluit care sunt planurile sportivei după ce a scăpat de suspendare. Apropiatul jucătoarei este de părere că aceasta va reveni în circuit abia în luna aprilie.
„Din ce știu eu, Halep va reveni pe teren în cel mai scurt timp posibil, când va fi pregătită fizic și emoțional. Ai nevoie de meciuri, de antrenamente, să îți pui la punct un calendar competițional.
A căzut un capăt de acuzare. E un moment important pentru lupta anti-doping în sport. E o victorie in fața unor instanțe care au reușit să scoată din viața sportivă niște foști mari campioni.
Din aprilie începe sezonul de zgura. E suficient timp ca Halep să se pregătească fizic, emoțional. Obiectivul fezabil e reprezentat de sezonul de zgură și de o convocare la echipa de Fed Cup pentru a juca la Jocurile Olimpice. E programat undeva la mijlocul lui aprilie.
S-a pregătit în această perioadă, nu ai de unde să știi cât de intens trebuie să te antrenezi. A fost și o mică accidentare la umăr, dar e aptă din punct de vedere fizic”, a spus Suciu, conform Digi Sport.
Simona Halep: „Am fost întotdeauna o sportivă curată”
După decizia luată de TAS, Simona Halep a spus că este nerăbdătoare să revină pe teren și le-a mulțumit tuturor celor care au susținut-o pe tot parcursul judecării cazului ei de dopaj.
„De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată.
Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.
Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început, și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil.
Abia aștept să mă întorc în circuit”, a fost reacția Simonei Halep, după verdictul de la TAS.