Belgianca Justine Henin, numărul 13 mondial, a fost eliminată, vineri, în turul trei la Australian Open, de rusoaica Svetlana Kuznețova, iar americanca Venus Williams a abandonat în meciul cu Andrea Petkovici (Germania), din cauza unei accidentări la coapsă.
Justine Henin a fost învinsă de Svetlana Kuznețova, scor 6-4, 7-6 (10/8) și părăsește competiția mult mai devreme decât se așteptau amatorii tenisului, care erau nerăbdători la gândul unei teoretice întâlniri a belgiencei cu numărul 1 mondial, daneza Caroline Wozniacki.
Venus Williams, numărul 5 mondial, a acuzat dureri la coapsa dreaptă încă din primul set al întâlnirii cu Petkovici. Cu o grimasă de durere, Venus a cerut ajutorul medicului și apoi a decis să se retragă. Ea s-a accidentat, miercuri, la meciul din turul doi, cu Sandra Zahlavova. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER