Justine Henin, impresionată și ea de Halep: „Simona are ceva ce îmi amintește de mine”
Justine Henin, fost număr 1 mondial și de patru ori câștigătoare la Roland Garros, a declarat, marți, că a văzut-o pe Simona Halep jucând prima oară la turneul de la Paris, subliniind că românca are „o inteligență a jocului, este ofensivă și agresivă” și că îi amintește de ea, informează dhnet.be.
„Nu am văzut multe meciuri la Roland Garros, dar am constatat că semifinalistele erau atletice. Șarapova este o luptătoare. Indiferent că o iubești sau nu, ea are mentalitate de campioană. Pe Halep nu am mai văzut-o jucând, dar are o inteligență a jocului și are ceva ce îmi amintește de mine. Ea se bazează pe calitățile sale, nu are un joc previzibil. Este ofensivă și agresivă”, a declarat Justine Henin, campioană la Roland Garros în 2003, 2005, 2006 și 2007.
Pe de altă parte, Justine Henin, care a mai câștigat în carieră US Open de două ori (2003, 2007) și Australian Open (2004), a afirmat că și-ar dori să devină antrenoare și ar vrea să mai aibă un copil, pe lângă fetița sa, Lalie.
Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA și cap de serie numărul 4, a pierdut finala turneului de la Roland Garros, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, de rusoaica Maria Șarapova, locul 8 WTA și cap de serie numărul 7.
Începând de luni, Halep este a treia jucătoare de tenis din lume, după americanca Serena Williams și chinezoaica Na Li.
Site-ul oficial al WTA a deschis o anchetă pentru desemnarea jucătoarei lunii mai, sportivele nominalizate fiind Maria Șarapova, câștigătoare la Madrid și Roland Garros, Serena Williams, câștigătoare la Roma, și Simona Halep, finalistă la Madrid și Roland Garros. Votul se va încheia joi, iar sportiva lunii va fi anunțată a doua zi.
Sursa: Mediafax