Justine Henin: „Retragerea mea este mai mult o sentință decât o retragere!”
Fosta jucătoare belgiană de tenis Justine Henin a declarat,
luni, că retragerea sa din activitate, luna trecută, a fost mai
mult o sentință decât o decizie, ea fiind foarte afectată de
accidentările suferite, informează AFP.
„A trebuit să trec peste multe accidentări de-a lungul
carierei, dar acum, la 29 de ani, nu mai puteam. Trebuie să fim
rezonabili. La întoarcerea din Australia am fost văzută de trei
medici. Era imposibil”, a spus Henin în prima conferință
de presă susținută după ce și-a anunțat retragerea.
„Dimineața aveam nevoie de zece minute pentru a-mi desface
cotul. Ligamentul nu mai era atât de rezistent la efort. Consider
retragerea mea o sentință”, a adăugat fosta sportivă.
Justine Henin a precizat că îi va fi dor de felul în care se
simțea pe teren. „Sper ca într-o zi să lovesc din nou
mingea, dar mai ales sper să pot trăi normal”, a menționat
Henin.
Belgianca a vorbit și despre speculațiile privind dopajul,
subliniind că nu le va uita și că nu s-a dopat niciodată:
„Acele speculații au afectat persoanele din anturajul meu.
Nu pot nici să accept, nici să uit și nici să iert. Nu am trișat
niciodată”.
Jucătoarea belgiană de tenis Justine Henin, fostă numărul unu
mondial, a decis, la 26 ianuarie, să pună capăt definitiv carierei,
din cauza unor probleme medicale la cot. Henin, care s-a accidentat
în timpul turneului de la Wimbledon, din 2010, a fost supusă unei
intervenții chirurgicale la cot. Ea și-a reluat antrenamentele la
începutul lunii octombrie și a disputat primul meci abia după cinci
luni de la accidentare, pe 10 decembrie 2010.
Jucătoarea belgiană a decis prima dată să-și încheie cariera în
mai 2008, când ocupa primul loc în clasamentul WTA. Ea a revenit în
competiție în ianuarie 2010, câștigând primul titlu în mai, la
turneul de la Stuttgart. La ediția din acest an a turneului
Australian Open, Justine Henin a fost eliminată în turul trei.
Henin are în palmares 43 de tiluri la simplu. Ea a câștigat
șapte titluri majore în carieră: patru la Roland Garros, două la US
Open și o dată Australian Open. Doar titlul la Wimbledon îi
lipsește din palmares. Belgianca a stat 117 săptămâni în fruntea
clasamentului WTA.