Karolina Pliskova, 22 de ani, locul 18 WTA, adversara Simonei Halep din finala de la Dubai, este o jucătoare aflată în ascensiune în ultimii doi ani, perioadă în care ea a obținut cele mai bune performanțe din carieră, ce au ajutat-o să intre în Top 20 WTA.
Sportiva cehă, aflată la cea mai bună clasare, a câștigat trei turnee WTA, la Seul, Linz (ambele în 2014) și la Kuala Lumpur (2013), și a mai disputat alte patru finale, la Sydney (2015), Pattaya City, Nürnberg și Hong Kong (toate trei în 2014).
Karolina Pliskova a câștigat Australian Open la juniori, în 2010, și a obținut 1,5 milioane de dolari din premii. Ea are o soră geamănă, Kristyna Pliskova, de asemenea jucătoare de tenis, acum pe locul 137 WTA. Ele evoluează împreună la dublu, având trei titluri și o finală în palmares.
Pliskova, cap de serie numărul 17, a reușit, vineri, calificarea în premieră în ultimul act al unui turneu important, de categorie Premeir 5, după victoria înregistrată, cu scorul de 6-4, 5-7, 7-5, în fața sportivei spaniole Garbine Muguruza, locul 24 WTA.
La Dubai, jucătoarea antrenată de fostul tensimen ceh Jiri Vanek le-a mai eliminat pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 40 WTA, cu scorul de 6-2, 6-4, în turul I, și pe compatrioata sa Barbora Zahlavova Strycova, locul 22 WTA, cu scorul de 6-4, 6-2, în manșa secundă.
În optimi, Pliskova a trecut de Ana Ivanovici din Serbia, locul 6 WTA și cap de serie numărul 4, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4, apoi de o altă conațională, Lucie Safarova, locul 15 WTA și cap de serie numărul 11, cu scorul de 3-6, 7-6 (5), 6-1.
Simona Halep, locul 4 WTA și cap de serie numărul 1, s-a calificat în finala turneului de categorie Premeir 5 de la Dubai, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 2-6, 6-1, 6-1, pe daneza Caroline Wozniacki, locul 5 WTA și cap de serie numărul 3.
Ultimul act al turneului de la Dubai, Simona Halep – Karolina Pliskova, este programat sâmbătă, de la ora 17.00. Învingătoarea va primi 900 de puncte WTA și 456.000 de dolari, iar învinsa 585 de puncte WTA și 227.860 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER