Kei Nishikori, eliminat în primul tur la Roland Garros
Tenismanul japonez Kei Nishikori, cap de serie numărul 9 și locul 10 ATP, a ratat, luni, calificarea în turul secund la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează AFP.
Nishikori a fost învins, în runda inaugurală, cu scorul de 7-6 (7/4), 6-1, 6-2, de slovacul Martin Klizan, poziția 59 în ierarhia mondială.
Japonezul care a intrat în Top 10 la începutul lunii mai, a câștigat în acest an turneul de la Barcelona și a abandonat în finala de la Madrid, în fața spaniolului Rafael Nadal, după ce s-a accidentat la spate.
Kei Nishikori a părut în meciul cu Martin Klizan că nu este refăcut complet.
Martin Klizan, în vârstă de 24 de ani, a câștigat turneul de juniori de la Roland Garros în 2006 și a fost numărul unu la juniori în 2007. El a câștigat la începutul lunii mai turneul de la Munchen, al doilea din carieră la seniori și primul pe zgură.
În acest moment meciurile de la Roland Garros sunt întrerupte din cauza ploii.
Sursa: Mediafax