Kerber a atins suta, Anisimova e ‘hot’ la ‘-18’. David l-a răpus pe Goliat: un italian e erou, după ce a învins un jucător cu 38 cm mai înalt! Federer: „Parcă am jucat la oglindă”. Șarapova și Wozniacki se ciocnesc. Ziua a 3-a de Australian Open, în 7 repere
Ziua a 3-a la Australian Open 2019 a stabilit primele derby-uri în șaisprezecimile tablourilor de simplu feminin și masculin. La băieți, Kevin Anderson (#5 – detalii AICI) și Gael Monfils (#30) sunt cei doi favoriți care au părăsit întrecerea miercuri, în timp ce la feminin am mai pierdut patru capi de serie – Kiki Bertens (#9), Annet Kontaveit (#20), Lesia Tsurenko (#24) și Donna Vekic (#29).
ProSport vă prezintă, pe scurt, cele mai importante repere ale acțiunii, pentru a fi siguri că nu vă scapă niciun moment important sau inedit.
1. Federer: „Este ca și cum aș fi jucat la oglindă”
Ultimul britanic de pe tabloul principal masculin i-a smuls cel mai tare compliment lui Roger Federer. Dan Evans, numărul 190 mondial, a câștigat trei meciuri în calificări, unul pe tabloul principal, iar în turul doi l-a făcut pe Roger Federer să stea pe teren mai mult decât Nadal, pentru același număr de seturi. Deținătorul trofeului a avut nevoie de două ore și 35 minute pentru a-l învinge pe Evans, 7-6(5), 7-6(3), 6-3, reușind de două ori mai multe lovituri câștigătoare decât adversarul său (56-28). Dan Evans a câștigat și un game contra serviciului elvețianului.
La final de meci, Federer l-a lăudat pe britanic. „Am simțit la început că nu pot evada ușor spre victorie. A jucat foarte bine. Este ca și cum aș fi jucat la oglindă – așa mi-am spus la început de meci. Folosește mult slice și serviciu-voleu, dar pe mine mă ajută mai mult statura„, a declarat elvețianul. Mats Willander, în studioul Eurosport, a remarcat că a fost unul dintre puținele meciuri în care Federer a fost provocat tehnic și tactic din cauza stilului de joc similar.
2. Kerber, victoria 100 în Grand Slam-uri
Miercuri, a doua favorită la Australian Open 2019 a trecut cu 6-2, 6-3 de brazilianca Beatriz Haddad Maia (195 WTA). La Melbourne, Kerber are acum 28 de victorii, cu două mai puțin decât la Wimbledon și va fi pe teren chiar în ziua în care împlinește 31 de ani, pe 18 ianuarie. Nemțoaica a greșit neforțat doar de 10 ori în partida din turul doi. Per total, aceasta a fost victoria cu numărul 100 în turneele de Mare Șlem pentru Angelique Kerber.
3. David l-a învins pe Goliat și pe terenul de tenis
Italianul Thomas Fabbiano este EROUL zilei. În primul rând, pentru că a învins în super-tiebreak, după cinci seturi istovitoare și 3 ore, 32 de minute un jucător american cu 38 cm mai înalt! Riley Opelka măsoară 2,11 m și îl făcuse până și pe „Big John” Isner (2,08 m) să se simtă „Little John”. În al doilea rând, Fabbiano a revenit după ce în primul set a pierdut un tiebreak de record al zilei, 15-17. În al treilea rând, pe lângă Fabbiano au trecut 67 de ași torpilați de 2,11 m. Doar Nicolas Mahut a mai reușit mai mulți ași, dar în final a fost învins în meciul de legendă cu Isner, de la Wimbledon. În al patrulea rând, Fabbiano i-a făcut break uriașului! În al cincilea rând, Fabbiano este, cel puțin până la terminarea meciurilor de mâine, cel mai slab clasat jucător ajuns în șaisprezecimile Australian Open 2019.
4. Anisimova, super-performanță la 17 ani
Jucătoarea care a scos-o din turneu pe Monica Niculescu a pulverizat-o, miercuri, pe favorita 24, Lesia Tsurenko. Sportiva din Ucraina a pierdut primele șapte game-uri ale meciului și s-a trezit că pleacă la vestiare cu 0-6, 2-6 trecut pe tabelă. La 17 ani, Anisimova a reușit la Australian Open 2019 primele două victorii în turneele de Mare Șlem. 6 break-uri, 24 lovituri câștigătoare, 73% frecvența primului serviciu – iată cifrele relevante din statistica Amandei.
5. Revii de la 2-0? Bautista rezistă! Plânge Planeta Tenis? Bautista rezistă! Vrea și Millman? Bautista rezistă!
Ibericul Roberto Bautista-Agut a avut de îndurat multe la Australian Open 2019. Favoritul 22 a avut nașansa de a-l trage pe Andy Murray ca adversar în primul tur. Britanicul l-a întors de la 2-0 la seturi, dar spaniolul l-a învins totuși clar în decisiv. Tribuna l-a făcut însă pe Bautista-Agut să aștepte minute bune pentru a putea termina meciul, pentru a-l aplauda pe Murray. Un val de emoție a cutremurat arena. Bautista-Agut a închis meciul și a mai încasat un val de emoție. Două zile mai târziu, l-a condus pe australianul John Millman, 38 ATP, tot cu 2-0 la seturi, dar și acesta a revenit. După 3 ore și 48 de minute, Bautista-Agut a ieșit din nou învingător, miercuri: 6-3, 6-1, 3-6, 6-7(6), 6-4. Per total, numărul 23 mondial a petrecut deja pe teren 7 ore și 57 de minute!
6. Taylor Fritz, aproape perfect la mingile de break
Americanul Taylor Fritz l-a învins pe Gael Monfils, favorit 30, în patru seturi: 6-3, 6-7(8), 7-6(6), 7-6(5). Numărul 50 mondial a apărat 12 din 13 mingi de break avute de francez. În plus, jucătorul în vârstă de 21 de ani a punctat și la capitolul impresie artistică, datorită unor puncte de nota zece.
7. Maria Șarapova și Caroline Wozniacki se întâlnesc în turul trei!
Miercuri, Wozniacki și Șarapova au jucat pe Margaret Court Arena. Daneza, deținătoarea trofeului, a trecut cu 6-1, 6-3, în 66 de minute, de Johanna Larsson. Rusoaica a învins-o 6-2, 6-1, în 71 minute, pe Rebecca Peterson, învingătoare în primul tur în fața Soranei Cîrstea. Meciul celor două, din turul doi, se va juca, aproape sigur, pe Central. Va fi derby-ul turului trei.
Primele meciuri din turul 3, la masculin:
- Marin Cilic (#6) – Fernando Verdasco (#26)
- Karen Khachanov (#10) – Roberto Bautista-Agut (#22)
- Stefanos Tsisipas (#14) – Nikoloz Basilashvili (#19)
- Roger Federer (#3) – Taylor Fritz
- Frances Tiafoe – Andreas Seppi
- Grigor Dimitrov (#20) – Thomas Fabbiano
- Diego Schwartzman (#18) – Tomas Berdych
- Rafael Nadal (#2) – Alex De Minaur (#27)
Primele meciuri din turul 3, la feminin:
- Petra Kvitova (#8) – Belinda Bencic
- Aryna Sabalenka (#11) – Amanda Anisimova
- Ashleigh Barty (#15) – Maria Sakkari
- Caroline Wozniacki (#3) – Maria Șarapova (#30)
- Sloane Stephens (#5) – Petra Martic (#31)
- Aliaksandra Sasnovich – Anastasia Pavlyuchenkova
- Caroline Garcia (#19) – Danielle Collins
- Angelique Kerber (#2) – Kimberly Birrell