Angelique Kerber a jucat, din nou, trei seturi în turneele de Mare Șlem, joi, în turul doi la Wimbledon 2018. Cea mai tânără jucătoare pe tabloul principal de concurs la ora disputării meciului a reușit să îi ia set nemțoaicei – o performanță pe care doar Simona Halep o mai reușise în ultimele nouă partide ale lui Angie în cele mai importante patru turnee din tenis. Claire Liu nu a reușit să o și învingă pe Kerber, așa cum o făcuse Halep, de două ori, la Australian Open (9-7 în decisiv) și apoi la Roland Garros (6-2 în decisiv). A 11-a favorită a revenit după pierderea primului set și s-a impus, 3-6, 6-2, 6-4.
Cine este jucătoarea care a pus-o la grea încercare pe Angelique Kerber?
Claire Liu (237 WTA) era, la începutul zilei de joi, neînvinsă pe iarba de la Wimbledon. Abia a împlinit 18 ani, este campioana din 2017 în turneul junioarelor, a trecut în 2018 de trei meciuri în calificările senioarelor, apoi a învins-o în primul tur pe Ana Konjuh (Croația, 20 ani, aflată cu peste 100 de locuri mai sus în clasamentul WTA). A urmat, în turul doi, primul set câștigat în fața fostului număr unu mondial, Angelique Kerber. Cu trei break-uri reușite în primul set, Liu a avut șansele ei și în decisiv, răspunzând de două ori cu rebreak în fața lui Kerber (la 1-2 și 2-3). Game-ul șapte a încheiat însă o serie de cinci break-uri consecutive, cu avantaj pentru jucătoarea cu două titluri de Grand Slam în CV. Kerber a ratat o primă minge de meci pe serviciul lui Claire, înainte de a pune punct partidei pe lansare, după o oră și 56 de minute de joc.
Născută în Statele Unite, într-o familie de chinezi, Claire a făcut mult sport. A început cu fotbal, gimnastică și atletism – favorizând probele de viteză. Diagnosticată cu astm, Claire a fost nevoită să renunța la fotbal, dar și la atletism. A găsit soluția pentru a putea face efort fizic și a investit toată energia în tenis.
Mama ei, Wen Zhou, crescută la Shanghai în anii ’70 – ”80, a admis într-o discuție cu jurnaliștii de la South China Morning Post: „Nu aș fi putut niciodată să visez la asta – că fiica mea ar putea câștiga la Wimbledon. Nici nu știam ce este Wimbledon„. Wen Zhou este biolog. Tatăl lui Claire – chimist. Mama a trebuit să se sacrifice: a renunțat la carieră și la job pentru a fi șofer, câte patru ore pe zi, pentru fiica ei – între casă și terenurile de tenis.
Tânăra jucătoare mai povestește că bunicile făceau, pe rând, drumul China – Statele Unite pentru a ajuta la creșterea sa. Îi vorbeau în mandarină. Claire însă admite, acum, la 18 ani, că deși vorbea fluent limba cea mai râspândită pe glob, acum a uitat cam tot ce știa. „Cultura chinezească rămâne o parte importantă din mine. Mi-ar plăcea să fiu un model pentru alte fete ca mine”.
Deși are doar 18 ani și nu a câștigat mai mult de 150.000 premii totale în bani, Claire Liu se mândrește cu faptul că, deja, a intrat în rând cu marii campioni, contribuind cu donații importante către o cauză caritabilă dragă ei – Acing for Autism. Viitorul americancei se anunță promițător.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER