Angelique Kerber (Germania) și Andy Murray (Marea Britanie) sunt cei mai buni tenismeni ai anului 2016, în viziunea Federației Internaționale de tenis (ITF). „Angie” și Andy au primit distincțiile după ce ambii au încheiat sezonul pe locul 1 mondial pentru prima oară în carieră.
La vârsta de 28 de ani, Kerber a fost desemnată în premieră cea mai bună jucătoare a anului! Fără îndoială că titlul onorific primit marți este unul meritat, nemțoaica având un sezon fabulos! A detronat-o pe Serena Williams din fotoliul de lider mondial, după trei ani de hegemonie a americancei, Angelique triumfând și la două turnee de Grand Slam, Australian Open și US Open. „Sunt onorată să primesc acest titlu și să intru într-o galerie de mari campioane. Anul 2016 a fost cel mai bun al carierei mele, cu multe experiențe de neuitat. Voi încerca să repet performanțele acestea pe viitor”, a declarat sportiva care în acest an a câștigat și medalia olimpică de argint.
Era greu de crezut, la începutul anului, că Andy Murray va ajunge în postura de a fi desemnat „cel mai bun jucător din lume”. Dar Britanicul în vârstă de 29 de ani a devenit formidabil în a doua jumătate a sezonului, luându-i fața lui Novak Djokovic, tenismen imbatabil în primele 6 luni. Murray a câștigat numai un turneu de Grand Slam în 2016 (Wimbledon), pe când Djokovic s-a impus la Australian Open și Roland Garros, dar a contat mai mult faptul că Andy l-a învins pe sârb în bătălia pentru locul 1 mondial, pe care cei doi au dat-o în finala Turneului Campionilor, scor 6-3, 6-4. De asemenea, britanicul se poate lăuda cu medalia de aur cucerită la JO de la Rio (7-5, 4-6, 6-2, 7-5 în fața lui Del Potro).
ITF le-a oferit premii și jucătorilor care s-au remarcat la celelalte discipline mai puțin populare, cum ar fi dublu masculin, dublu feminin, juniori sau tenis în scaun rulant. Astfel, Jamie Murray (Marea Britanie) și Bruno Soares (Brazilia) au fost declarați cei mai buni tenismeni de dublu, iar cea mai de succes pereche feminină a anului este Caroline Garcia/Kristina Mladenovic (Franța). Un alt treilea britanic premiat de forul internațional este Gordon Reid, acesta fiind desemnat cel mai bun tenismen în scaun rulant. La categoria „juniorii anului” au ieșit câștigători Miomir Kecmanovic din Serbia și Anstasia Potapova din Rusia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER