Kim Clijsters nu va participa la US Open:** „Nu voi putea să-mi apăr titlul! Sunt foarte DEZAMĂ‚GITĂ‚”

Jucătoarea belgiană de tenis Kim Clijsters, de trei ori câștigătoare a turneului US Open, nu va participa la ediția din acest an a competiției, din motive de sănătate, a anunțat, vineri, forul american de specialitate.

„Din păcate, nu voi fi în măsură să-mi apăr titlul cucerit anul trecut la US Open, din cauza unei rupturi musculare abdominale. Două săptămâni de tratament nu au fost suficiente. Bineînțeles că sunt extrem de dezamăgită. M-am antrenat foarte mult în această vară și eram pregătită pentru US Open. Acum, nu am altceva de făcut decât să mă odihnesc și să urmez tratamentul în fiecare zi”, a precizat Kim Clijsters într-un comunicat, dat publicității de forul american.

Kim Clijsters, în vârstă de 28 de ani, s-a retras de la turneul de la Toronto, săptămâna trecută, și a fost nevoită să renunțe și la turneul de la Cincinnati, din cauza acestei accidentări.

US Open, al patrulea turneu de Grand Slam al sezonului, va începe pe 29 august, la New York.

MEDIAFAX

Publicat: 20 08. 2011, 12:42
Actualizat: 20 08. 2011, 12:44