Kimiko Date-Krumm a trecut de Cadanțu și a stabilit un nou record la Wimbledon, în era Open
Sportiva japoneză Kimiko Date-Krumm (42 de ani) a devenit, joi, după victoria din meciul cu Alexandra Cadanțu, cea mai în vârstă jucătoare calificată în al treilea tur al turneului de la Wimbledon, de la începutul erei Open, la 17 ani de la precedenta sa prezență la acest nivel, informează AFP.
Date-Krumm a eliminat-o pe Cadanțu (23 de ani) învingând-o în două seturi, scor 6-4, 7-5.
De la revenirea în competiții în 2008, la insistențele soțului său, pilotul german Michael Krumm, după o retragere de mai mulți ani, sportiva japoneză a stabilit și câteva recorduri. Între altele, în ianuarie, ea a devenit cea mai în vârstă jucătoare câștigătoare a unui meci la Australian Open.
Precedenta apariție a jucătoarei japoneze în turul trei la Wimbledon data din 1996.
Sursa: Mediafax