Kvitova și Azarenka s-au calificat în finala Turneului Campioanelor

Jucătoarea cehă Petra Kvitova, cap de serie numărul 3, și sportiva bielorusă Victoria Azarenka, a patra favorită, s-au calificat, sâmbătă, în finala Turneului Campioanelor de la Istanbul.

Kvitova a învins-o în semifinale, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-3, pe australianca Samantha Stosur, a șaptea favorită.

Azarenka a trecut în penultimul act al competiției de sportiva rusă Vera Zvonareva, cap de serie numărul 6.

Finala Turneului Campioanelor va avea loc duminică.

MEDIAFAX

Publicat: 29 10. 2011, 19:54
Actualizat: 29 10. 2011, 19:55