Simona Halep a luat o primă decizie în legătură cu staff-ul ei, după eliminarea puțin scontată de la Madrid. Campioana noastră a renunțat la serviciile kinoterapeutului Carlos Miguel Sales, anunță ziarul Ring.
Sales a colaborat cu Simona pentru turneele de la Miami, Indian Wells și Stuttgart, acolo unde sportiva din Constanța a ajuns în semifinale, a câștigat trofeul și a fost eliminată iar în semifinale. Dar comunicarea dintre ei se pare că era defectuoasă, iar acesta nu se ridica la nivelul lui Andrei Cristofo, cel care i-a fost alături în anul de grație 2014 (forma fizică a lui Halep a fost atunci impecabilă, ea fiind la nivel optim atât la Roland Garros, cât și la Wimbledon, deși între cele două turnee a fost o pauză de mai puțin de o lună).
Teo Cercel și Andrei Cristofor, oamenii care au avut grijă de condiția fizică a Simonei
Simona a avut anul trecut șansa istorică să câștige turneul de Grand Slam de la Roland Garros, printre altele, și pentru faptul că se afla într-o condiție fizică ireproșabilă. De acest lucru s-au preocupat două persoane, preparatorul fizic Teo Cercel și kinetoterapeutul Andrei Cristofor. Cu primul a lucrat la capitolul pregătire fizică încă de la sfârșitul anului 2012, când împreună au întocmit un program de pregătire pe care Simona îl respectă. După turneul de la Doha, pe care l-a câștigat dar în care a suferit și o accidentare, Halep l-a cooptat în echipă și pe Andrei Cristofor, angajat la clinica de medicină sportivă a lui Gelu Cosma. De remarcat faptul că Simona are permanent trei persoane pe teren la antrenament, exact cât are și Maria Șarapova, jucătoare care a cucerit de câțiva ani lumea.
Ion Țiriac este unul dintre apropiații Simonei Halep. Tenismena ține deseori cont de părerile legendei tenisului românesc
Ieri, deși mulți se așteptau ca Simona să fi părăsit Madridul, aceasta a fost prezentă în loja lui Ion Țiriac la partida dintre Nadal și Johnsons. Cei doi au fost surprinși discutând intens, cu siguranță omul de afaceri sfătuind-o în legătură cu alegerile pe care trebuie să le facă în privința staff-ului său.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER