La ce oră joacă Simona Halep meciul cu Caroline Garcia din primul tur la Doha. Patru românce intră luni pe teren

Simona Halep (România, 23 WTA) a aflat ora la care va debuta în cadrul turneului WTA 1000 de la Doha (Qatar)! Simona o întâlnește pe Caroline Garcia (70 WTA), luni, în jurul orei 14:30, iar Irina Begu, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian vor intra pe teren în aceeași zi.

Organizatorii turneului de la Doha (Qatat), dotat cu premii în valoare totală de 2,63 milioane de dolari, au anunțat programul zilei de luni, iar toate cele patru românce prezente pe tabloul principal vor intra pe teren în aceeași zi.

Simona Halep, Irina Begu (56 WTA) și Jaqueline Cristian (67 WTA) joacă meciurile din runda inaugurală, în timp ce Sorana Cîrstea (30 WTA) va disputa „blockbusterul” din turul secund cu Garbine Muguruza (Spania, 7 WTA), a cincea favorită a competiției.

La ce oră joacă Simona Halep meciul cu Caroline Garcia din primul tur la Doha. Patru românce intră luni pe teren

Simona Halep și Caroline Garcia joacă luni, după ora 14:30, meciul din primul tur al turneului WTA 1000 de la Doha! Partida poate fi urmărită în direct la Digisport 2 și în timp real pe www.prosport.ro. De asemenea, Irina Begu va disputa un meci foarte tare în compania Petrei Kvitova (Cehia, 25 WTA), după ora 16:00. Vom asista la o reeditare a meciului câștigat de Irina în optimi la Sankt Petersburg, săptămâna trecută, 6-4, 6-0 în fața dublei campioane de la Wimbledon.

Jaqueline Cristian, cea care a primit o șansă uriașă, fiind acceptată la lucky loser pe tabloul principal, debutează la Doha împotriva Elenei Rybakina (Kazahstan, 16 WTA). Meciul Cristian – Rybakina va avea loc în jurul orei 17:30. Sorana Cîrstea, calificată deja în turul secund după ce a dispus de Mayar Sherif (Egipt, 65 WTA) cu 6-2, 6-1, revine pe teren tot luni! Super meciul dintre Sorana Cîrstea și Garbine Muguruza a fost programat după ora 18:30. Cîrstea se va întâlni pentru a cincea oară cu Muguruza în circuitul WTA, românca nereușind să o învingă pe iberică până acum.

Publicat: 20 02. 2022, 18:36
Actualizat: 20 02. 2022, 19:31