„Le mulțumesc bucătarilor de aici!”
Lovituri sigure, agresivitate, inteligență. Iată cum se explică succesul obținut de Andrea Petkovic (21 de ani) la Gaz de France Suez Open Romania, turneu cu premii totale în valoare de 100.000 USD.
Fără să fie favorită, nemțoaica de origine bosniacă a dominat cu autoritate turneul bucureștean, câștigând cât se poate de clar atât finala de ieri, cu elvețianca Stephanie Voegele (6-3, 6-2), cât mai ales semifinala cu favorita nr. 1, australianca Jelena Dokic (6-1, 3-6, 6-1).
“Mulțumesc organizatorilor, sponsorilor și… bucătarilor de aici! Mâncarea a fost foarte bună. M-am simțit ca acasă”, a mărturisit jucătoarea care a obținut a șaptea victorie într-un turneu ITF, la simplu, din carieră. Poliglotă (vorbește sârbește, germană, engleză și franceză), pasionată de muzică rock, dar și de lectură – îl consideră pe Goethe un scriitor genial -, Andrea are ca oraș preferat Barcelona și adoră să urmărească baseball.
În plan sportiv, îi place să joace la Stuttgart, consideră că prezența în turul 2 la Roland Garros, în 2007, a fost vârful (de până acum) al carierei sale și își propune să intre cât mai rapid în Top 50. Apreciind modul în care a fost organizat Gaz de France Suez Open Romania, Pekovic crede că Ruxandra Dragomir face o treabă extraordinară ca președinte al FRT și că oamenii de aici trebuie să o susțină pentru ca tenisul să se dezvolte în România.Â
Â