Leander Paes, un monument al tenisului

N-o fi India chiar o forță în tenis, dar Leander Paes reprezintă un monument al sportului. Mutat câteva zile pe zgura de la București, adversarul României vine dintr-o țară cu peste un miliard de locuitori. Ascultându-l, înțelegi ușor cât de mult o iubește, dar și de ce îți trebuie un suflet nobil pentru a ajunge numărul 1 în sport.

Provii dintr-o familie de olimpici. Cât a contat?
Mult, mai ales în formarea mea. Mama a fost căpitanul echipei de baschet, iar tata a luat medalie de bronz la München 1972, la hochei pe iarbă. Mediul pregătit de părinți în casa noastră a fost propice pentru sport. M-au sprijinit, m-au încurajat. Tata fiind și doctor, e și fizioterapeutul meu. A avut grijă de pregătirea fizică, de corpul meu, de dieta mea. S-a asigurat că totul e curat, că nu-mi bagă nimeni vreo substanță nebună în mâncare sau îmi dă careva vreun medicament interzis. De asta am rezistat 20 de ani la nivel înalt. Am fost binecuvântat cu asemenea părinți.

Știu că ai trecut și prin momente foarte grele…
Am avut o tumoare la creier acum cinci ani și am lipsit un an din circuit. Am suportat multe operații, am fost internat într-un spital de canceroși, că au crezut că am cancer, deci am trecut prin momente dure. Dar, din nou, datorită familiei, prietenilor, am primit atâta ajutor când aveam nevoie!

Străbunicul tău a fost un poet celebru în India (n.r. – Michael Madhusudan Dutt)…
Da, chiar a fost un personaj renumit. N-aveam nicio șansă să fiu ca el (n.r. – râde).

Ai strâns 39 de titluri la dublu. Care e reacția oamenilor acolo, în țara ta?
Să concurezi pentru India e ceva fantastic. Indienii te tratează ca pe un zeu și pentru mine e o onoare, pentru că trăiesc într-o țară cu peste un miliard de locuitori, cu multe pasiuni, ca și românii, cu inimă mare. Să joci pentru India e așa frumos, încât pentru mine e chiar mai important decât să câștigi Wimbledon-ul. Și l-am câștigat, așa că știu cum e!

De la Dragomir la Navratilova

Ai patru trofee de Grand Slam, ai fost numărul 1 mondial la dublu. Cum te-a schimbat asta?
Timp de atâția ani am făcut sacrificii încât să ajung numărul 1 în lume, îți creează sentimentul că ești răsplătit. Tu, antrenorii, toți din jurul tău. Eu dau în minge, dar nu uit să le mulțumesc și să îi apreciez pe cei ce m-au ajutat.

Care e secretul tău?
Cred că, în viață, există un singur secret, iar acela e să ai o inimă mare. Este uluitor că, de exemplu, un tânăr ca mine, cu puțin efort și putere mentală, poate face orice. Și tu poți face orice, serios! Dacă ai încredere în tine, dacă ești disciplinat și muncești din greu, poți atinge Luna.

Încă ceva… știu că ai jucat dublu mixt cu Martina Navratilova. Cum de ai ales-o sau cum de te-a ales ea pe tine?
E una dintre cele mai mari jucătoare de dublu din istorie. Sunt foarte norocos să am o relație extraordinară cu Martina. Nu doar pentru că am câștigat două-trei Grand Slam-uri împreună, dar mi-e și bună prietenă. O respect enorm pentru omul care este, nu pentru trofeele pe care le-a câștigat. Dar, am jucat dublu mixt și cu o fată din România, cu Ruxandra Dragomir (n.r. – foto).

Când s-a întâmplat?
Cu mulți, mulți ani în urmă. Primii ani ai mei de dublu mixt i-am jucat eu ea. Ne-am distrat pe cinste. Era o foarte bună jucătoare. Nu mai știu câte turnee am disputat cu ea, dar sigur a fost un Wimbledon.

A fost acum în tribună…
Da, am zărit-o. M-a încurajat. Au fost momente deosebite. E o persoană specială.