Legendarul Sampras și-a ales favoritul. Și-a găsit „copia” din prezent? Cine e tenismenul care l-a sedus pe „Pistol Pete”
Fostul mare jucător de tenis, Pete Sampras, a vorbit despre lumea actuală a tenisului și despre similaritățile dintre el și numărul 1 mondial, Novak Djokovic.
„Când mă uit la generația actuală, Rafa, Andy, Roger, Novak, trebuie să spun că Novak este foarte similar cu mine. Pentru că este la fel ca mine, un tip fericit. Ne place să fim pe teren. Poate pentru că venim din niște țări în care nu au existat idoli în tenis până la noi. Amândoi am avut nevoie să muncim din greu, poate mult mai mult decât ceilalți, pentru a ajunge în top”, a spus Pete Sampras despre Novak Djokovic, conform Tennis World.
Acesta a vorbit și despre Rafael Nadal, spunând: „Întotdeauna dă tot pentru a câștiga. Nu există compromis pentru el. Dacă Novak este un tip relaxat, Nadal este foarte dur, din punct de vedere mental”.
Întrebat dacă are vreun regret legat de cariera sa, Sampras a declarat, conform aceleiași surse, că: „Poate ar fi trebuit să-mi schimb racheta. Ar fi trebuit să fiu deschis la ceva nou, dar am muncit din greu, am făcut tot posibilul. Am fost numărul unu timp de șase ani consecutiv și am câștigat Wimbledon de șapte ori. Mai mult de atât nu este posibil”.