Simona Halep a avut ieri peste 500 de fani la Sofia. Printre cei care au încurajat-o s-au numărat și legendarii Ilie Năstase și Virginia Ruzici
Năstase: „E timpul să arate la fel și în Grand Slam-uri” La finalul partidei, Simona s-a deplasat în loja lui Năstase pentru a-i mulțumi pentru susținere
Pentru prima dată un sport individual i-a pus pe români pe drumuri, prin străinătate. Rezultatele Simonei din acest an i-a mobilizat pe fanii tenisului, astfel că ieri, în „Armeec Arena”, au ajuns peste 500 de susținători. Iar atmosfera care au creat-o, au făcut-o pe Halep să simtă că joacă pe teren propriu. Atmosfera a fost de Cupa Davis, punctele româncei au fost savurate ca într-o sală de handbal, când se celebrează fiecare gol.
Printre cei care au ținut să-i fie aproape au fost și cele două legende ale tenisului românesc, Virginia Ruzici și Ilie Năstase. „Am revenit după foarte mulți ani în România. Sunt mândru de ce a făcut Simona și de aceea am venit la Sofia. E timpul ca ea să facă rezultate și la Grand Slam-uri”, a spus primul lider mondial din ATP.
La finalul partidei, Simona s-a deplasat în loja lui Năstase pentru a-i mulțumi pentru susținere, lucru pe care l-a repetat la câteva minute și în fața mulțimii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER