Liderul mondial e OUT la Miami, încă din optimi! „Tipul ăsta de meci nu ar fi trebuit să-l pierd”. Novak Djokovic, răpus a doua oară în trei luni de același om
Coșmarul lui Novak Djokovic vine, în 2019, din Spania, însă nu este Rafael Nadal. Conaționalul cu doi ani mai tânăr al lui Rafa, Roberto Bautista Agut, l-a învins pentru a doua oară în trei luni de zile pe autoritarul lider mondial din tenisul masculin, marți, în optimile Masters-ului de la Miami, 1-6, 7-5, 6-3, în două ore și 29 minute.
Novak Djokovic a câștigat ultimele trei turnee de Mare Șlem, dar în turneele mai mici nu are parte de același succes. Roberto Bautista Agut a reușit să întoarcă soarta unui meci pe care Nole l-a avut în mână, ținându-l sub asediu pe sârb în ultimele două seturi, poziționându-se mai agresiv pe linia de fund a terenului și torpilând cu lovituri în forță. „Am început să joc mai agresiv. Mi-am propus să ratez mai puține mingi, să fiu mai concentrat pe începutul punctelor, la serviciu și la retur. Într-un final, a dat roade. În primul set nu i-am putut face față ca nivel de joc”, a declarat la finele partidei Bautista Agut.
Ploaia a întrerupt partida timp de 40 de minute, în setul secund, însă sârbul a părut în regulă la revenire: a avut chiar minge de break la 5-5, care l-ar fi pus în postura de a servi pentru un succes în minimum de seturi. Cu un slice scurt, Bautista Agut l-a surprins însă pe sârb, iar soarta partidei s-a schimbat radical. „Tipul ăsta de meci nu ar fi trebuit să-l pierd! Am avut atâtea șanse, dar le-am dat cu piciorul. Dar, el a jucat bine și asta se întâmplă când nu capitalizezi la timp. Nu este vorba despre motivație – evident, prioritatea mea sunt Grand Slam-urile, dar vreau să merg bine și la alte turnee”, a declarat la finele partidei liderul mondial.
Roberto Bautista Agut l-a învins pe Djokovic și în semifinalele turneului de la Doha, în drumul său spre trofeu, 3-6, 7-6(6), 6-4, la jumătatea lunii ianuarie. Djokovic a defilat la Australian Open, cucerind trofeul cu un 3-0 categoric în fața lui Nadal în finală, însă la revenirea în circuit a cedat surprinzător în turul trei la Indian Wells, dublu 4-6 în fața lui Philipp Kohlschreiber, apoi în optimi la Miami.
- Ultimul meci din optimile tabloului masculin, dintre Roger Federer (Elveția, cap de serie 4) și Daniil Medveded (Rusia, cap de serie 13) nu s-a putut juca marți, din cauza întârzierilor din program generate de ploaie. Învingătorul îl va înfrunta pe Kevin Anderson (Africa de Sud, favorit 6).
- Cele trei sferturi de finală complate deja sunt: Roberto Bautista Agut (#22) – John Isner (#7, deținătorul trofeului), Felix Auger-Aliassime – Borna Coric (#11) și Denis Shapovalov (#20) – Frances Tiafoe (#28),